Doi elevi din Oradea trebuie să-și plătească daune morale de 1.000 de lei unul altuia, după ce s-au bătut la școală

Data actualizării: Data publicării:
bataie elevi violenta scoala
Credit foto: Guliver/Getty Images

O bătaie între doi colegi de clasă a ajuns subiect de proces la Judecătoria Oradea. Altercația a avut loc la școală și ar fi pornit de la un compartament de tip bullying, scrie Bihor Online. Cei doi s-au lovit reciproc, unul cu palma, celălalt cu pumnul, iar în urma procesului care a urmat, instanța a decis ca adolescenții să-și plătească unul altuia daune morale de 1.000 de lei.

Altercația a avut loc pe 17 martie 2022, în sala de clasă, la începutul unei ore de curs. Cei doi elevi, unul de 16 ani și celălalt de 18 ani, erau colegi de clasă și, potrivit dirigintei lor, împărțeau aceeași bancă.

Încă din pauză, între cei doi ar fi avut loc un schimb de replici în curtea școlii. Cel de 16 ani ar fi râs de colegul său mai mare în legătură cu felul în care se îmbracă, de față cu alți adolescenți. "I-a cerut să înceteze cu jignirile, dar acesta a continuat chiar și după ce s-a sunat de începerea orei următoare, de față cu diriginta clasei", au consemnat anchetatorii în declarația luată tânărului de 18 ani.

Odată ajunși în sala de clasă, jignirile ar fi continuat, fapt pentru care adolescentul de 18 ani l-ar fi lovit cu pumnul în față pe colegul său. La scenă au asistat colegii, dar și diriginta clasei, chemată ca martor în dosar.

Și cel de 16 ani i-ar fi dat o palmă colegului mai mare, însă momentul și circumstanțele nu au fost clare nici pentru instanță, întrucât până și declarațiile martorilor chemați în sala de judecată s-au dovedit contradictorii.

În urma analizei probelor, Judecătoria Oradea a stabilit prima lovitură a fost aplicată de elevul de 18 ani, urmată de palma dată de colegul său, concluzia fiind că ”este dovedită vinovăţia ambilor inculpaţi în producerea reciprocă a leziunilor”.

Procurorii au consemnat că elevul de 16 ani l-a lovit pe colegul său cu palma, provocându-i o rană care a necesitat cel mult două zile de îngrijiri medicale. În schimb, cel de 18 ani i-a aplicat celuilalt o lovitură cu pumnul în față, ”cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 zile de îngrijiri medicale”, scrie sursa citată.

Tocmai de aceea, instanța i-a obligat să-și plătească unul celuilalt daune morale de 1.000 de lei. În plus, tânărul care împlinise 18 ani la momentul incidentului a fost amendat cu 1.500 de lei, în timp ce față de al doilea, cu doi ani mai mic, a fost luată măsura supravegherii pe o durată de patru luni.

Sentința Judecătoriei Oradea nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile, la Curtea de Apel Oradea.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...