Negocieri la Guvern: Ciolacu se întâlnește cu sindicaliștii din sănătate, care pregătesc o grevă generală

Data publicării:
protest al federatiei solidaritatea sanitara
Sindicaliștii au început demersurile pentru declanșarea grevei generale. FOTO: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) va participa la negocierile cu reprezentanţii Guvernului, anunţate luni, la ora 15:00, la Palatul Victoria, şi consideră că punctul minim de pornire în aceste discuţii îl reprezintă „o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024”, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al FSRR, la aceste negocieri reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” vor susţine toate revendicările comunicate deja public.

„Ţinând cont că aceste revendicări au fost stabilite în comun de federaţiile sindicale reprezentative din sănătate, sperăm ca ele să beneficieze de susţinerea tuturor participanţilor la negocieri. Federaţia „Solidaritatea Sanitară” consideră că punctul minim de pornire pentru Guvern în aceste negocieri îl reprezintă oferta sa iniţială, aşa cum a fost aceasta prezentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului: „o creştere per total a anvelopei salariale în domeniul sanitar de 20% pentru 2024”, adică creşterea cu 20% a cheltuielii salariale totale, ce reprezintă o creştere cu 20% a veniturilor salariale totale”, se arată în comunicat.

În paralel, precizează sindicaliştii, continuă seria acţiunilor de avertizare, prealabile grevei generale, cu pregătirea acţiunilor de protest ce vor fi desfăşurate în data de 8 februarie, prin pichetarea Ministerului Sănătăţii.

Sindicaliștii au început demersurile pentru declanșarea grevei generale 

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” reaminteşte că a înregistrat încă din data de 1 februarie la Ministerul Sănătăţii sesizarea privind premisele declanşării unui conflict colectiv de muncă.

„Aşa cum se poate observa din conţinutul sesizării, alături de drepturile salariale, revendicările aferente anexelor la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate, se concentrează atât pe creşterea calităţii vieţii profesionale a angajaţilor din sănătate, cât şi pe creşterea calităţii serviciilor medicale”, precizează sursa citată.

Sindicaliştii de la FSSR punctează că oferta iniţială a Guvernului a fost formulată în două modalităţi, ambele fiind referiri la cheltuiala salarială totală: „ca o creştere a anvelopei salariale cu 20% pentru anul 2024 - briefing-ul de presă din data de 25 ianuarie; ca o creştere (suplimentară) a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar - în comunicatul Guvernului din aceeaşi dată”.

Punctul minim de pornire în negocieri este creșterea cu 20% a veniturilor salariale totale

Potrivit sindicaliştilor, în sistemul public de sănătate cheltuiala salarială totală (anvelopa salarială/ fondul de salarii) include: salariile de bază, care reprezintă circa 65% din anvelopa salarială/fondul de salarii; alte cheltuieli cu salariile, cum ar fi sporurile, alte drepturi salariale, contribuţia asiguratorie pentru muncă, acestea reprezentând circa 35% din anvelopa salarială/fondul de salarii.

„Începând cu 1 ianuarie 2024 angajaţilor din sănătate le-a fost acordată o creştere a salariilor de bază cu 5%, ce reprezintă o creştere a veniturilor salariale cu circa 3,4%. Creşterea fondului de salarii/anvelopei salariale a fost, în consecinţă, tot de 3,4%”, se mai arată în comunicatul citat.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...