Scandal în Senat pe taxa pe boală: „Dacă eram în vremurile alea bune, îi aruncam o mănușă în bot și îl provocam la duel”

Data actualizării: Data publicării:
senatori
Taxa pe boală a fost introdusă la 1 ianuarie prin așa-numita „ordonanță trenuleț”. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

La 100 de zile de când a fost introdusă taxa pe boală, premierul declară că decizia de eliminare va fi luată în această săptămână. Bolnavii cronici și femeile gravide care își iau concediu medical primesc cu 10% mai puțini bani la final de lună. PSD și PNL au promis că vor face modificări, dar nu au fost în stare să le adopte. Dezbaterea din Senat s-a lăsat cu scandal.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a vorbit de la tribună ținând în mână o pancartă pe care scria „PSD-PNL: Taxe mai mari, baroni mai bogați”.

„Colegii de la PNL la votul trecut, se lăudau că elimină această nebunie”, a spus Pălărie, care a dat play și unei înregistrări la microfonul aflat în fața sa.

„Proiectul de lege este la Cameră, împreună chiar și cu colegii de la UDMR, deci toate formațiunile politice din Parlamentul României, am votat la unison eliminarea. Rămâne acum, colegii din Camera Deputaților, în momentul în care vor avea un raport făcut la comisiile de specialitate, să-l aprobe”, a spus Nicoleta Pauliuc, senator PNL.

Dezbaterea din plenul Senatului s-a lăsat cu scandal.

„Dacă vă faceți și o fabrică de pâine, livrați românilor tot ce credeți dumneavoastră că vor, și anume pâine și circ”, a spus senatorul PSD Lucian Romașcanu, de la tribună.

Augustin Țâgârlaș, senator PNL: „Astăzi în comisia juridică, domnul lider s-a prezentat nepregătit, nu știa despre ce vorbește și a avut tupeul să jugnească o colegă, o doamnă senator, făcând-o nesimțită. Dacă eram în vremurile alea bune, îi aruncam o mănușă în bot și îl provocam la duel”.

„Aveți nesimțirea să spuneți că e ceva în neregulă cu ce depunem noi, când ați blocat punerea pe ordinea de zi și excluderea acestei taxe de patru ori la Camera Deputaților? Rușine!”, a intervenit de la tribună senatorul USR Radu Mihail, căruia i s-a întrerupt microfonul.

Deși ordonanța privind eliminarea taxei de boală pare că a fost uitată în sertarele de la Parlament, Marcel Ciolacu a promis că subiectul ar putea fi rezolvat săptămâna aceasta.

”Concediile medicale sunt un venit. Ce am spus foarte clar, pentru cei cu boli cronice, pentru cei bolnavi de cancer, pentru tinerele mame, sunt total de acord să se elimine. O să vorbesc cu domnul Simonis şi o să facem foarte rapid, sper săptămâna aceasta”, a declarat marți, în fața sediului PSD, Marcel Ciolacu.

Taxa pe boală a fost introdusă la 1 ianuarie prin așa-numita „ordonanță trenuleț” care a inclus numeroase măsuri fiscale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...