Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui Hitler, de ziua lui, dar nu știau ce se află acum în clădire

Data actualizării: Data publicării:
cladire veche in austria
Casa din Braunau am Inn, Austrai, în care s-a născut Adolf Hitler FOTO: Profimedia Images

Patru germani au fost surprinși depunând trandafiri albi în memoria lui Adolf Hitler la casa în care s-a născut dictatorul nazist situată în vestul Austriei, la aniversarea nașterii sale. Unul din ei a făcut salutul lui Hitler, în timp ce toți se fotografiau în fața casei, a precizat poliția austriacă.

Hitler s-a născut pe 20 aprilie 1889, la Braunau am Inn. După o lungă dispută privind soarta clădirii în care s-a născut acesta, anul trecut au început lucrările de transformare a imobilului într-o secție de poliție, autoritățile considerând că astfel va deveni neatractivă ca loc de pelerinaj, potrivit The Guardian.

Casa din Braunau am Inn, Austrai, în care s-a născut Adolf Hitler FOTO: Profimedia Images
Casa din Braunau am Inn, Austrai, în care s-a născut Adolf Hitler FOTO: Profimedia Images

Luni, poliția din provincia Austria Superioară a precizat că cei patru germani – două surori și partenerii lor de 20 de ani și 30 de ani – au mers sâmbătă la clădire pentru a depune trandafiri albi la ferestre. S-au pozat în fața casei, în timp ce una dintre femei a făcut salutul lui Hitler.

Ofițerii de patrulare au observat grupul și i-au dus pe cei patru tineri la o secție de poliție pentru audieri. Femeia a spus că nu a făcut salutul în serios, însă ofițerii au precizat că au găsit o conversație cu ceilalți pe telefonul ei mobil în care au împărtășit mesaje și imagini cu tematică nazistă.

Poliția a spus că toți patru sunt suspectați de încălcarea legii austriece care interzice simbolurile nazismului, iar cazul lor a ajuns la procurori.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...