Acționarii Boeing au dat în judecată compania, acuzând-o că a pus profitul mai presus decât siguranţa pasagerilor

Data publicării:
avioin Boeing 737 Max zboară la joasă înălțime deasupra altui avion aflat la sol
Producătorul de avioane a recomandat companiilor aeriene să îşi inspecteze avioanele MAX în termen de două săptămâni. Foto: Profimedia Images

Compania Boeing a fost dată în judecată de acţionari, care susţin că grupul a dat prioritate profitului în detrimentul siguranţei. Ei spun că au fost induși în eroare de Boeing cu privire la angajamentul său de a produce aeronave sigure, înainte de explozia unui panou al cabinei pasagerilor, în timpul zborului unui avion 737 MAX 9 al operatorului Alaska Airlines, pe 5 ianuarie.

În plângerea înregistrată marţi se arată că Boeing a petrecut mai mult de patru ani după accidentele din octombrie 2018 şi martie 2019, în care au murit 346 de persoane la bordul a două alte avioane MAX, asigurând investitorii că este „concentrată” pe siguranţă şi nu va sacrifica siguranţa în favoarea profitului, scrie News, preluând Reuters.

Acţionarii au afirmat că declaraţiile Boeing au fost false şi înşelătoare, deoarece au ascuns „controlul de calitate slab” de pe linia de asamblare, ceea ce a dus la inflaţia preţului acţiunilor.

Preţul acţiunilor Boeing a scăzut cu 18,9% între 5 ianuarie şi 25 ianuarie 2024, ziua după ce Comisia Federală pentru Aviaţie din SUA a interzis Boeing să extindă producţia MAX, din motive de siguranţă.

Această scădere a eliminat mai mult de 28 de miliarde de dolari din valoarea de piaţă a Boeing.

Un purtător de cuvânt al Boeing a refuzat să comenteze miercuri.

„Potenţial de a schimba practicile Boeing”

Acţiunea în instanţa federală din Alexandria, Virginia, acoperă acţionarii din perioada 23 octombrie 2019 până la 24 ianuarie 2024 şi este condusă de Trezorierul General al statului Rhode Island, James Diossa.

Printre pârâţi se numără directorul general al Boeing, Dave Calhoun, predecesorul său Dennis Muilenburg, precum şi Directorul Financiar Brian West şi predecesorul său Gregory Smith.

„Această acţiune are potenţialul de a schimba practicile Boeing pentru a proteja pasagerii şi a asigura siguranţa lor în viitor”, a declarat Diossa într-un comunicat.

Explozia de la 5 ianuarie a determinat suspendarea temporară a zborurilor a 171 de avioane MAX 9, cauzând mii de anulări de zboruri la Alaska Air Group şi United Airlines.

Nicio persoană nu a murit în incidentul în care a fost implicat avionul companiei Alaska Air Group, dar unii pasageri au dat în judecată Boeing şi compania aeriană.

Miercuri, Boeing a declarat că nu poate furniza ţinte financiare pentru întregul an din cauza incertitudinii privind avioanele sale. De asemenea, a raportat rezultate trimestriale mai bune decât se aştepta, inclusiv o pierdere de 30 de milioane de dolari, venituri de 22 de miliarde de dolari şi un flux de numerar de 3,38 miliarde de dolari.

Cazul este State of Rhode Island Office of the General Treasurer v Boeing Co et al, Tribunalul de District al SUA, Districtul de Est al Virginiei, Nr. 24-00151.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...