Joe Biden îşi va anunţa candidatura pentru alegerile din 2024 săptămâna viitoare (presă)

Data publicării:
Joe Biden, președintele SUA
Joe Biden, președintele SUA. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden şi-ar putea anunţa săptămâna viitoare candidatura pentru alegerile din 2024, scriu mai multe publicații americane.

Potrivit Washington Post şi CNN în special, care au citat surse anonime, Joe Biden ar urma să îşi lanseze campania prezidenţială într-un videoclip.

Washington Post a menţionat data de marţi, 25 aprilie, care coincide cu cea a anunţului său din 2019, când Joe Biden a intrat în cursa pentru a-l învinge pe preşedintele Donald Trump, potrivit AFP, preluată de Agerpres. Cotidianul subliniază însă că planurile echipei lui Joe Biden nu sunt finalizate şi că anunţul ar putea fi amânat.

Deja cel mai în vârstă preşedinte în exerciţiu din istoria SUA la 80 de ani, Joe Biden ar urma să aibă 86 de ani la sfârşitul unui al doilea mandat, în cazul în care l-ar câştiga.

Principalul său adversar din tabăra republicană în acest moment este Donald Trump, deschizând astfel posibilitatea unei revanşe pentru scrutinul din 2020.

În 2019, democratul Joe Biden şi-a anunţat candidatura tot printr-un video. Deşi mulţi l-au văzut iniţial ca pe un politician pe tuşă, ieşit din lumea politică după încheierea mandatului său de vicepreşedinte al lui Barack Obama, fostul senator de Delaware s-a impus, câştigând nominalizarea partidului său şi apoi învingându-l pe Donald Trump.

Joe Biden a sugerat deja în mai multe rânduri că va candida pentru a fi reales, inclusiv în timpul călătoriei sale în Irlanda de săptămâna trecută, când a declarat: „V-am spus că plănuiesc să candidez din nou”.

Susţinătorii lui Joe Biden au indicat totuşi că acesta nu vede nicio urgenţă în a-şi oficializa intrarea în cursă pentru un nou mandat prezidenţial.

Tabăra republicanilor se va confrunta în lupta internă pentru nominalizarea candidatului la scrutinul prezidenţial, care se anunţă o sursă de dispute, în timp ce locatarul de la Casa Albă profită de absenţa unor contra-candidaţi semnificativi în rândul Partidului Democrat care să îl înfrunte în cursa pentru nominalizare.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...