UE a adoptat prima legislație menită să combată violenţele la adresa femeilor. Ce prevede aceasta

Data publicării:
violența la adresa femeilor
Ţările membre vor avea trei ani pentru a transpune directiva în legislaţiile lor naţionale. Foto: Shutterstock

Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP.

Directiva a obţinut undă verde în aprilie din partea Parlamentului European. Această adoptare formală de către Consiliul UE (reprezentantul celor 27 de state membre) este ultima etapă legislativă, informează Agerpres. 

Textul incriminează la nivel european mutilările genitale feminine, căsătoria forţată, difuzarea neconsimţită a unor imagini intime şi hărţuirea cibernetică. Textul stabileşte pedepse minime de la un an la cinci ani de închisoare, în funcţie de delict.

Directiva prevede circumstanţe agravante - de exemplu atunci când victima este un copil sau o parteneră de viaţă sau fostă parteneră de viaţă -, ceea ce duce la pedepse mai aspre.

De asemenea, Ea facilitează semnalarea violenţelor către autorităţile competente.

„Violenţa la adresa femeilor şi violenţa în familie sunt delicte persistente. Această lege va garanta, la scara UE, că autorii (faptelor) vor fi sever sancţionaţi şi că victimele vor primi tot sprijinul de care au nevoie”, a comentat ministrul justiţiei belgian, Paul Van Tigchelt, a cărui ţară exercită preşedinţia Consiliului UE.

Textul a făcut obiectul unor intense discuţii vreme de mai multe luni, în special asupra problemei privind definirea juridică a violului, care diferă în ţările din UE.

Proiectul, astfel cum a fost prezentat în martie 2022 de Comisia Europeană, prevedea o definiţie a violului fondată pe absenţa consimţământului. Parlamentul European, şi ţări precum Belgia, Grecia, Italia, Luxemburg şi Suedia erau pe aceeaşi linie.

Însă alte circa zece state membre, printre care Franţa, Germania şi Ungaria, s-au opus includerii violului în legislaţie, considerând că UE nu are competenţă în materie şi că textul riscă să fie respins de justiţia europeană în caz de recurs.

„Ne-ar fi plăcut ca această directivă să fie un pic mai ambiţioasă”, a recunoscut marţi ministrul spaniol al egalităţii, Ana Redondo, sosind la o reuniune de la Bruxelles. Cu toate acestea, ea a apreciat că această legislaţie este „un bun punct de plecare”.

Ţările membre vor avea trei ani pentru a transpune directiva în legislaţiile lor naţionale.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...