Premierul Franței acuză Spania și Italia de concurență neloială în agricultură. Fermierii amenință că „asediază” luni Parisul

Data publicării:
Gabriel Attal
Premierul francez Gabriel Attal. Foto: Profimedia Images

Aflat sub presiunea protestelor agricultorilor, care au ameninţat că începând de luni vor „asedia” Parisul, guvernul preşedintelui francez Emmanuel Macron a acuzat duminică ceea ce a numit practicile de „concurenţă neloială” ale unor parteneri din UE, precum Spania sau Italia, relatează agenţiile France Presse şi EFE, preluate de Agerpres.

Cu 24 de ore înaintea unei posibile blocări a capitalei franceze de către agricultori, premierul recent numit de pro-europeanul Macron, Gabriel Attal, a susţinut duminică un discurs în care a evidenţiat termeni precum „independenţă” şi „suveranitate” şi a pus sub semnul întrebării modul de funcţionare a Uniunii Europene.

„Vom lupta împotriva concurenţei neloiale. Agricultorilor noştri li se impun reguli (fitosanitare) şi altora nu”, a criticat premierul în discursul susţinut la puţin timp după ce a vizitat o exploataţie agricolă. „Nu este normal ca voi să fiţi împiedicaţi să folosiţi anumite produse (...), în timp ce ţări vecine, Italia sau altele”, le pot utiliza, a remarcat şeful guvernului francez, adresându-se agricultorilor, pe care încearcă să-i tempereze.

El a mai menţionat că cel puţin 40% din fructele şi legumele de pe piaţa franceză sunt importate, mai ales din Spania şi Italia, în timp ce agricultorii francezi se lovesc de unele reguli de mediu incluse în legislaţie, prin urmare Gabriel Attal a promis că le va cere partenerilor din UE măsuri care să favorizeze suveranitatea alimentară a Franţei.

Declaraţiile premierului francez, care conduce un guvern considerat foarte pro-UE, atrag atenţia întrucât pot pune sub semnul întrebării însăşi funcţionarea pieţei unice europene.

Totuşi, într-un interviu televizat, ministrul francez al agriculturii Marc Fesneau a exclus posibilitatea unei „închideri a frontierelor” pentru produsele spaniole sau italiene, cum a cerut extrema-dreaptă.

În cele mai mult de zece zile de când durează protestele agricultorilor francezi, mulţi dintre aceştia s-au plâns de produsele agricole venite în special din Spania, considerând că aceste produse creează o situaţie de concurenţă neloială întrucât au preţuri reduse şi standardele de mediu spaniole sunt mai puţin restrictive decât cele franceze.

Premierul francez le-a promis agricultorilor noi măsuri de sprijin, în special în chestiunea terenurilor care, conform noilor norme de mediu ale UE, trebuie lăsate în pârloagă.

Dar aceste promisiuni nu mulţumesc agricultorii, două sindicate ale acestora ameninţând că începând de luni la ora 13:00 GMT vor începe un „asediu pe durată nedeterminată” al Parisului, acţiune în care „toate axele de transport către capitală vor fi ocupate de agricultori”, care vor bloca astfel căile de acces în oraş.

„Premierul a luat în calcul doar o parte din cele 122 de revendicări pe care i le-am adresat”, a explicat preşedintele sindicatului agricol FNSEA, Arnaud Rousseau, care i-a cerut premierului Gabriel Attal să discute cu protestatarii fiecare revendicare în parte.

Protestele agricultorilor s-au înmulţit în statele UE, aceştia fiind nemulţumiţi de restricţiile ce le sunt impuse prin politicile de mediu ale UE, de pătrunderea liberă pe piaţă a produselor ucrainene şi de creşterea costurilor, unele din aceste costuri fiind tot rezultatul noilor politici de mediu sau al unor decizii guvernamentale, precum creşteri de accize la combustibil ori eliminarea unor subvenţii.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...