Simona Halep, a doua zi de audieri la TAS. Vor fi audiaţi Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier

Data actualizării: Data publicării:
simona halep
Simona Halep, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) FOTO: Profimedia Images

Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep continuă, joi, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, urmând să depună mărturie antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gohier.

Miercuri, Halep a petrecut aproape 10 ore la TAS, unde au fost audiaţi mai mulţi experţi.

Potrivit Antena 3, citată de news.ro, Halep a cinat împreună cu Patrick Mouratoglou, miercuri seară, după ce sportiva afirmase că nu a mai ţinut legătura cu fostul său antrenor, în ultimele luni.

Luni seară, la ieşirea de la audieri, Halep a spus: “Nu pot să vorbesc. Vorbim la final”.

Avocatul român al sportivei s-a arătat încrezător în şansele de reuşită ale Simonei Halep în procesul de la Lausanne. “Sigur că sunt şanse. Mereu am fost optimişti”, a afirmat Bogdan Stoica.

Când a fost întrebat despre durata lungă a audierilor din prima zi, acesta a spus: “E normal, nu e nimic ieşit din comun”.

Halep nu va face nicio declaraţie pentru mass-media înainte de sfârşitul audierii.

În urma audierii, Comisia TAS va delibera şi va pregăti hotărârea arbitrală care va conţine decizia şi motivarea acesteia.

Deocamdată nu se poate da nicio indicaţie cu privire la data la care va fi pronunţată hotărârea arbitrală finală.

În 2022, la 21 octombrie, sportiva din Constanţa anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.

În 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial este valabilă de la 7 octombrie 2022 până la 6 octombrie 2026. 

Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a publicat decizia integrală a tribunalului independent Sport Resolutions în cazul Simona Halep, documentul fiind redactat acolo unde a fost necesar pentru a proteja informaţiile personale de sănătate.

Între altele, se menţionează că fizioterapeuta Candice Gothier este cea care i-a dat sportivei suplimentul contaminat. Halep s-a consultat şi cu antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, care a spus că suplimentul poate fi folosite în siguranţă, deoarece pe etichetă nu figurau substanţe interzise şi nu părea a fi riscant.

Aşa cum a anunţat, Simona a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în 24 octombrie, iar după lungi tergiversări, TAS a anunţat că acest caz va fi analizat în perioada 7-9 februarie 2024.

În 15 decembrie, într-un interviu pentru Euronews, Simona a recunoscut că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată.

Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou şi că au trecut mai multe luni de când a vorbit ultima dată cu Patrick Mouratoglou.

“Sunt victima unei nedreptăţi. Aştept deja de mai mult de un an. Nu am dormit bine majoritatea timpului. Sunt o persoană emotivă şi înainte de fiecare meci eram stresată şi simţeam asta în stomac. În acest an fiecare zi a fost aşa. Visul meu este să revin, indiferent de vârstă, pentru că vreau să fiu pe teren şi să decid eu cum îmi închei cariera în tenis. Cred că merit asta, după munca depusă toată viaţa şi sacrificiile făcute pentru tenis. Ar fi un dezastru să stau patru ani departe de tenis. Nici măcar nu vreau să mă gândesc la asta. Sunt pregătită de luptă. Nu renunţ uşor”, a afirmat Halep la finalul anului trecut, într-un interviu pentru Paris Match.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...