Video Stradă surpată în Cluj-Napoca. Oamenii acuză autoritățile: E șocantă lipsa de reacție. Nu vine niciun profesionist

Data actualizării: Data publicării:
strada surpata cluj
Localnicii spun că au mai fost alunecări de teren de-a lungul timpului, însă niciodată atât de grave. Foto: Captură video Digi24

E alertă la Cluj Napoca, unde pământul a luat-o la vale, seara trecută, și o stradă a fost distrusă, pe o lungime de 20 de metri. Totul a început zilele trecute când o bucată din drum a început să se crape. Atunci, autoritățile au turnat asfalt peste zona afectată, însă, la nici 24 de ore distanță pământul s-a surpat din nou. Localnicii sunt speriați și dau vina pe lucrările de mântuială.

Speriați că pământul a luat-o la vale în miez de noapte, oamenii au sunat la 112.

„La ora 6 am plecat, era practicabil drumul, dar se vedea că se schimba de la o oră la alta. Când am venit a apărut craterul asta uriaș și în continuare nu era nimeni, vreo autoritate. Și am sunat la 112. Abia acum și-au dat seama cât de gravă e situația. Deja se aude, în timp ce vorbim. Se aude cum se rup copacii ăștia, se mișcă terenul”, spune un localnic. 

Locuitorii din zonă spun că au mai fost alunecări de teren de-a lungul timpului, însă niciodată atât de grave.

„De doua zile am văzut ca a început să se surpe din ce în ce mai tare și după cum vedeți, ăsta-i rezultatul. Așa trebuie, să se ajungă în situații de criză ca să se ia masuri. Ne este teamă. Dacă este nevoie de o urgentă medicala sau este incendiu, atunci autoritățile n-o să poată trimite echipajele în timp util ca să rezolve problema. Suntem blocați cu mașinile. Avem familii, copii de dus la școală, la grădinița și depindem de drumul de acces”, spune un alt localnic.

Primele crăpături au apărut zilele trecute. Atunci, autoritățile au asfaltat zona afectată, însă la nici 24 de ore distanță pământul s-a surpat din nou.

„Până la ora asta nu este niciun drum practicabil. E șoc. E șocantă lipsa de reacție. Nu se întâmplă nimic, nu ni se transmite nimic. Și avem noroc că nu plouă astăzi. Ce se întâmplă dacă mâine sau în următoarele zile o să plouă? Nimeni nu vine, niciun profesionist. Cum să nu-ți dai seama, ca șef de echipă, că nu poți să torni peste o alunecare de teren tone de greutate?”, mai spune un locuitor din zonă. 

Autoritățile au venit cu o soluție provizorie. Un drum prin pădure pentru ca oamenii să poată circula cu mașinile.

Bianca Timșa, jurnalist Digi24: „Singura soluție care a fost găsită până în prezent de autorități a fost pietruirea acestui drum prin pădurea Hoia. Cei care locuiesc pe strada Uliului vor trebui să treacă pe aici pentru a ajunge în oraș”. 

„A fost convocat comitetul local pentru Situații de Urgență și s-au luat următoarele măsuri: închiderea circulației auto pe strada Uliului, identificarea rutelor alternative. Să vedem ce ne va spune expertiza astfel încât să vedem ce lucrări sunt necesare pentru punerea în siguranță a tuturor de acolo”, spune Iulia Perșa, purtătorul de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca.

Autoritățile fac acum verificări pentru a evalua dacă alunecarea de teren avansează, dar și ce este de făcut pentru ca drumul să fie din nou folosit de localnici.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...