Criză de sânge în spitale. Donatorii sunt în concediu

Data publicării:
sange donator

La Arad, situaţia este şi mai gravă: stocurile s-au dovedit neîndestulătoare iar medicii au împrumutat sânge de la un spital din Zalău. Şi se pot considera norocoşi. Centrul de transfuzii din Constanţa a cerut două săptămâni la rând sânge unor instituţii din apropiere, dar n-a primit. În aceste condiţii, doctorii sunt nevoiţi să amâne intervenţiile chirurgicale care nu constituie o urgenţă. 

De la începutul lunii, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Iaşi au venit să doneze sânge, în medie, câte 30 de oameni pe zi. Asta în condiţiile în care un flux normal ar presupune cel puţin 80 de donatori

„La ora actuală ducem mare lipsă de grupele A pozitiv şi zero pozitiv, dar toate sunt în general deficitare. Iar mulţi dintre donatorii din aceste zile vin numai pentru că rudele lor au nevoie”, a spus dr. Andreea Vatamanu, purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzii Sanguine. 

Am amânat bolnavul pentru 3-4 zile. Un bolnav cu ciroză, de 50 şi ceva de ani, cu trombocite mici la care a trebuit sânge mai mult. Era din Vaslui, am sunat acolo, familia, mobilizare generală şi cu alte spitale şi am reuşit să trecem de moment”, a spus Mugurel Bosânceanu, medic primar la Institutul Regional de Oncologie. 

Din păcate, spitalul din Iaşi nu este o excepţie nefericită. Peste tot în ţară găsim situaţii asemănătoare, ba chiar mai grave. La Arad, de exemplu. 

„Am avut un deficit destul de mare de sânge din cauza concediilor aşa se întâmplă în fiecare an. Săptămâna trecută am adus sânge de la Zalău. În acest moment am fi deficitari pe A negativ”, a spus Laura Păcurariu, director al centrului de transfuzii Arad. 

Şi la Oradea, numărul donatorilor a scăzut cu 15-20%. Din 45 de persoane întregistrate într-o perioadă normală, acum sunt cel mult 30. 

„Pe acest fond de reducere a persoanelor care donează intervine o creștere a solicitărilor din partea spitalelor. În ultimele două săptămâni am contactat alte patru centre judeţene de transfuzii, refuzul a fost sistematic. Intervențiile programate trebuie amânate în favoarea pacienților care constituie urgențe”, a spus Alina Dobrotă, director Centrul Regional de Transfuzii Sanguine. 

Pot dona sânge doar persoanele sănătoase, fără afecţiuni cronice, cu vârsta până în 50 de ani. Donatorii beneficiază de analize gratuite, tichete de masă în valoare de 65 de lei şi sunt scutiţi de la serviciu în ziua donării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Se indexează pensiile militare și ale polițiștilor la 1 ianuarie? O veste bună, una proastă pentru pensionari
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...