Studiu. 42 % dintre români sunt analfabeți funcțional

Data publicării:
elevi maini lucrare jurnal pentru copii crop

Stau în bănci ore înşir şi învaţă pe de rost definiţii, formule şi alte lucruri pe care nu vor şti apoi să le folosească niciodată. Mai copiază la un test, pentru că ştiu să citească, mai beneficiază de indulgenţa profesorilor şi trec clasa, an după an. Sunt analfabeţii funcţional, al căror număr tot creşte.

În momentul de faţă e 42% procentul elevilor care ţin de analfabetism funcţional, adică sunt elevi care nu sunt capabili să facă raţionamente elementare, nu ştiu să folosească operaţiile matematice elementare când se confruntă cu o situaţie din viaţa de zi cu zi”, a spus Cristian Hatu,preşedintele Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale.

Tinerii îşi dau şi ei seama că sunt prinşi în capcana unei educaţii fără eficienţă.

„Sunt la Studii europene, la Litere, şi până acum cel puţin nu am aplicat. Decât dacă aş lucra într-un domeniu”, a spus o studentă.

Unele materii mi se pare că le învăţ degeaba. De exemplu, economia din liceu cam degeaba am făcut-o, pentru că acum la facultate nu prea mai ţineam minte nimic”, a adăugat un alt student.

Percepţia lucrului doar bifat la şcoală are mai târziu un preţ. Mai ales când tinerii ajung la vârsta când îşi caută un loc de muncă.

„Avem vârfuri foarte bune, însă media este foarte scăzută. Sunt încă absolvenţi care se prezintă la concursuri care sunt sub orice critică”, a spus Nicolae Zamfir, președintele Institutului de Fizică și Energie Nucleară.

Legea Educaţiei a suferit peste 60 de modificări în 25 de ani, iar şcoala e captivă în predarea generalităţilor. După principul - elevul trebuie să audă de toate! Un princiul contrazis de viaţa de zi cu zi, unde economia de piaţă are nevoie de oameni specializaţi.

Acest nivel mare al analfabetismului funcţional de 42%, , afectează atât capacitatea lor de a se integra în câmpul muncii și de a presta munci cât de cât calificate, ceea ce înseamnă bineînțeles că nu vom putem să creștem PIB-ul cum ne propunem cu toții să zicem cu 5% pe an”, a spus economistul-șef al BNR Valentin Lazea.

Europa are un plan de reducere a ratei analfabetismului funcţional la 15%. România nu are nicio iniţiativă concretă.

Preocupările noastre cele mai recente sunt legate de finalizarea planului de acţiune, sunt legate de proiectele necompetitive și competitive care se vor lansa prin programele operaționale”, a explicat Valentin Popescu, consilier în Ministerul Sănătății.

Acum, rata şomajului în rândul românilor cu vârste sub 25 de ani este de 24%, adică peste media europeană. Acest număr riscă să crească, dacă nu se schimbă ceva esenţial în abordarea rolului şcolii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...