Pagubă de 3 milioane de euro la Academia Română. Unul dintre contracte ar fi fost încheiat cu firma Grivco a lui Dan Voiculescu - surse

Data publicării:
Sigla noua DNA - Directia Nationala Anticoruptie - Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-3

ACTUALIZARE 13.05. Unul dintre contractele păguboase ar fi fost încheiate de Academie cu firma Grivco a lui Dan Voiculescu. În dosarul în care Alexandru Bogdan a fost pus sub învinuire sunt verificate zece contracte de arendă încheiate în perioada 2006 – 2010 de Academia Română cu persoane fizice şi persoane juridice.

Unul dintre acestea ar fi fost încheiat cu firma Grivco, potrivit unor surse judiciare.

ACTUALIZARE 12.30. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale față de Alexandru Bogdan fost președinte al Fundației Patrimoniu, la data comiterii faptelor, „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată”.


Academicianul Alexandru Bogdan, fost șef al Fundației pentru Patrimoniu a Academiei Române, este anchetat de DNA pentru modul în care a gestionat proprietățile imobiliare ale Fundației, în mandatul său de conducere.

Procurorii suspectează că multe din contractele prin care diferiți oameni de afaceri au preluat în arendă sau în diferite alte modalități terenuri de la Academia Română au fost încheiate în defavoarea instituției. Astfel, aceştia nu plăteau aproape nimic, deși beneficiau de suprafețe mari de teren.

Fundația pentru Patrimoniu a fost înființată în 2005 și a avut ca principal scop administrarea tuturor bunurilor imobiliare ale Academiei Române.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât plăteşti în plus la un credit imobiliar: cât te costă, de fapt, apartamentul cumpărat în rate
Digi FM
O femeie s-a prezentat la spital cu dureri de spate, iar doctorii i-au sugerat eutanasierea: „Nu voiam să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Căpitănescu, optimistă înainte de Eurovision 2026: "România merită, după foarte mulţi ani, un...
Film Now
Primul blockbuster real al anului 2026. Încasări de peste 300 de milioane de dolari în doar două săptămâni
Adevarul
Avertismentul oncologilor privind gătitul la air fryer: o greșeala frecventă ar putea crește riscul de cancer
Newsweek
Bolojan începe revoluția sistemului de pensii. Ce categorii de români sunt afectate? Cine pierde 2.400 lei?
Digi FM
I-au căzut fațetele dentare pe scenă, în timpul unui concurs de Miss. Reacția aplaudată a concurentei și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială când mănânci banane. Explicațiile cardiologilor
Digi Animal World
Baoala „invizibilă” care poate ucide câinii în câteva ore. Veterinarii trag un semnal de alarmă
Film Now
Fiul ilegitim al lui Arnold, campion la culturism. Tatăl lui celebru l-a antrenat, după ce mulți ani n-au...
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”