Bărbat acuzat că a atacat site-ul Preşedinţiei, reţinut de procurorii DIICOT

Data publicării:
hacker

Potrivit unui comunicat de presă, în cauză există suspiciunea că, în perioada 2010 - martie 2014, „numitul B.S.T. a deţinut fără drept datele a 62.000 de card-uri bancare unice, date care au fost obţinute în mod ilicit şi care permiteau, în urma accesării în mod neautorizat a unor sisteme informatice, efectuarea unor operaţiuni de retragere în numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată electronic sau a datelor de identificare care permit identificarea acestuia, date care urmau a fi folosite în vederea prejudicierii utilizatorilor reali”.

De asemenea, există suspiciuni că acesta „a transmis în mod neautorizat către alte persoane 3.449 de card-uri bancare unice, conţinând date de identificare ale unor card-uri bancare aparţinând unor utilizatori, date care au fost obţinute în mod ilicit”.

Potrivit sursei citate, ulterior, sumele de bani reprezentând contravaloarea datelor de card-uri bancare transmise de bărbat în mod neautorizat erau trimise prin intermediul Western Union sau Money Gram unei alte persoane, U.A., ori erau convertite în monedă virtuală, prin intermediul unor site-uri specializate în achiziţionarea şi tranzacţionarea monedei virtuale bitcoin, site-uri care asigurau anonimatul beneficiarului.

Valoarea monedelor virtuale deţinute de către bărbat era transformată în monedă convenţională - dolari sau euro - şi ulterior transferată în conturile acestuia deschise la bănci din România sau în conturile numitei U.A, se arată în comunicatul DIICOT.

Din aceste conturi, aceştia făceau în mod repetat retrageri în numerar, folosind o parte din sumele de bani astfel obţinute în vederea achiziţionării de bunuri.

Valoarea totală a sumelor de bani obţinute în urma săvârşirii infracţiunilor identificate până la acest moment în cauză este de 643.564 de lei.

Potrivit DIICOT, există suspiciuni că bărbatul a accesat fără drept sistemul informatic care găzduieşte site-ul oficial al Preşedinţiei României.

În urma percheziţiilor domiciliare făcute în acest caz, au fost găsite sumele de 153.000 de euro şi 41.000 de dolari, asupra cărora vor fi instituite măsuri asigurătorii.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax că principalul suspectul în acest caz se numeşte Teodor Borş, are 37 de ani, locuieşte în Cluj-Napoca şi nu are ocupaţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
110 km/h sau 130 km/h pe autostradă? Diferența reală de timp și consum la un drum de 500 km
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată azi Raluca și Monica de la Angels. Au reunit trupa: "Între noi există un imens respect"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Sfârșit de vară cu delicii demențiale în bucătărie. Trei rețete românești de final de sezon care te fac „să...
Newsweek
Șomajul tehnic poate conta la pensie? Ce trebuie să știe pensionarii care au trecut prin astfel de perioade
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja