Comision pentru PSD din bani publici. Preşedintele CJ Prahova încasa 10% din valoarea contractelor publice

Data publicării:
Cosma CJ Prahova-1

La dosar se află stenograme ale discuţiilor dintre mai mulţi oameni de afaceri şi funcţionari de la Consiliul Judeţean Prahova. Unul dintre oamenii de afaceri, despre care procurorii spun că era abonat la contractele cu statul, îi spune unui funcţionar public că o altă persoană ar fi cerut de urgenţă mai multe utilaje de deszăpezire pentru o zonă serios afectată de ninsoare. Procurorii spun însă că în acea perioadă nu ningea şi că în ţară nu erau probleme, singurele zone afectate fiind cele montane.

În alte stenograme se face referire la faptul că banii din contracte ar fi fost ridicaţi cash de la bancă, aduşi într-o sacoşă într-un birou, unde ar fi fost împărţiţi între beneficiari.

Şi Mircea Cosma avea partea lui din aceste contracte. Alţi 10 % ajungeau la PSD, spun anchetatorii.

Potrivit acestora şi fiul lui Mircea Cosma, Vlad Cosma primea o treime din câştiguri.

Acuzaţiile pe care le aduce DNA celor doi AICI   

Procurorii susţin că organizatorul licitaţiilor, Consiliul Județean Prahova, avea grijă ca toate criteriile din caietul de sarcini al licitației să se plieze pe profilul unei singure firme. Aşa se făcea că la majoritatea licitaţiilor, firma preferată nu avea concurent. Favorite la contractele cu bani publici din Prahova ar fi fost mai multe firme locale printre care Star T&D SRL, Coni SRL și CONTI. Cu cifre de afaceri totale de peste 25 de milioane de euro în 2012, pe teren, unele par neînsemnate.

Societatea Coni SRL se ocupă de asfaltări şi deszăpeziri. Sediul pe care l-a dat la licitaţii este în comuna Măneşti din Prahova. La adresa oferită pentru pagina de licitaţii nu este nimeni. Patronul, Nicolae Onea este arestat şi ar fi unul dintre denunţători.

În localitatea Mănești, la numărul 238, ar trebui să fie sediul social al firmei care în ultimii ani a primit mai multe milioane de lei de la CJ Prahova. În realitate se află doar o casă bătrânească de câțiva metri pătrați, care de multă vreme pare să nu mai fie locuită.

O altă firmă, o altă surpriză. Anii trecuți, societatea CONTI S.A a încheiat cu autoritățile locale contracte puține, dar foarte bănoase. De exemplu, în mai 2011 a primit 16,6 milioane de lei pentru alimentarea cu apă a cinci comune din Prahova. La apartamentul în care ar trebui să funcționeze CONTI, locatarii spun că nu au auzit de firmă.

Star T&D ar fi o altă firmă norocoasă, care a câștigat cele mai multe dintre afacerile cu Consiliul Județean. Firma, urmărită penal, este controlată de Ion și Teodor Dumitru. Ea funcționează la adresa declarată, dar atunci când aud numele președintelui Consiliului Județean Prahova, patronii se fac nevăzuți.

Procurorii susțin că, pentru contractele primite de la stat, patronii dădeau o parte din bani înapoi șefilor județului. Mita era mascată sub forma unor contracte fantomă cu societatea Marconstruct Company SRL, care, oficial, era controlată de către Marcel Păvăleanu, fostul consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului. În fapt, procurorii susțin că firma era controlată de un apropiat al deputatului Vlad Cosma, fiul președintului CJ Prahova.

Un alt personaj important în rețea ar fi Victoria Enică. Ea este în arest la domiciliu, iar procurorii DNA susțin că a avut un rol important în dosarul traficului de influență de la CJ Prahova. Mai precis, banii ajungeau la ea, iar femeia - prin intermediul unor contracte fantomă - se asigura că sumele vor ajunge în conturile firmelor controlate tot de familia Cosma.

Anchetatorii susțin că în doi ani, Victoria Enică a scos din bănci, cu sacoșa, peste 100 de milioane de lei. Anchetatorii mai spun că în reţeaua din Prahova au fost implicate peste 20 de firme locale, iar în urma anchetei au fost puse sub urmărire alte 100 de societăţi care aveau relații comerciale cu firmele vizate. Unii dintre patronii implicaţi au fost arestaţi anul trecut şi, spun surse judiciare, sunt denunţători în dosarul lui Mircea Cosma.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja