Viorel Hrebenciuc, urmărit penal. DNA: Şi-a folosit influenţa pentru a determina CNA să revină asupra unei decizii privind o televiziune

Data publicării:
viorel hrebenciuc mediafax

ACTUALIZARE 14.10. „La cererea unei persoane care, direct sau indirect, prin intermediul membrilor familiei sale sau al apropiaţilor, controlează o societate comercială deținătoare a unui post de televiziune, deputatul Hrebenciuc Viorel s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra unei decizii prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv.

În realizarea acestor demersuri, suspectul Hrebenciuc Viorel s-a folosit de influenţa şi autoritatea pe care le deţine în calitatea sa membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte – membru al Comitetului Executiv Naţional, organul de conducere şi de decizie al partidului. Parlamentarul Hrebenciuc Viorel este membru al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, funcţie care îi conferă automat calitatea de membru al organului central de conducere şi de decizie al partidului - Comitetului Executiv Naţional.

Prin acţiunea sa de punere în aplicare a influenţei, a autorităţii, exercitată de parlamentarul Hrebenciuc Viorel, s-a cauzat o tulburare însemnată şi efectivă a activităţii CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea dispoziţiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcţionarea în continuare a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licenţa.

Acest lucru i-a afectat implicit şi pe ceilalţi operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenţei neloiale, cât şi al încrederii în corectitudinea desfăşurării activităţii de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual şi să aplice legislaţia specifică”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.

ACTUALIZARE 12:00: „Pe baza plângerii pe care a depus din partea PPDD, Liliana Mincă, deputat PPDD, ca urmare a închiderii postului OTV, decizie a CNA confirmată de justiție, s-a depus această plângere penală împotriva CNA, eu fiind aici bănuiesc victimă colaterală. Mi s-a adus la cunoștință că sunt suspect în această cauză, am luat la cunoștință de acest lucru”, a spus Viorel Hrebenciuc, la ieșirea din sediul DNA.

Întrebat dacă a intervenit pentru televiziunea lui Gheorghe Ștefan, el a răspuns că nu poate să dea amănunte din dosar.

„Conform legii 78/2000, articolul 13...”, a continuat deputatul PSD, despre acuzațiile care i se aduc, adică exercitarea influenței politice.

Întrebat dacă Narcisa Iorga sau Laura Georgescu l-au sunat, el a răspuns: „Pe doamna Iorga nici nu o cunosc”.

„Chestia asta cu marele Hrebenciuc e mai mult legendă. Nu prea corespunde adevărului, dar îmi duc crucea. Nu mi-e teamă, pentru că știu ce am făcut sau ce nu am făcut”, a adăugat deputatul.

Viorel Hrebenciuc a reiterat că Gheorghe Ștefan nu i-a cerut ajutorul cu privire la problema pe care acesta o avea cu televiunea sa de la Piatra Neamț. Acesta a negat că i s-a impus control judiciar sau vreo interdicție.


 

Surse judiciare au declarat pentru Digi24 că procurorii urmează să îi aducă la cunoştinţă lui Viorel Hrebenciuc faptul că este suspect în acest dosar, în care a mai fost audiat în urmă cu o lună.

La venirea la DNA, Viorel Hrebenciuc a declarat că a fost chemat telefonic, dar că nu ştie în ce calitate.

Sursele citate au spus că Viorel Hrebenciuc va fi pus sub învinuire pentru folosirea influenţei de lider politic. El ar fi intervenit pe lângă membri CNA pentru a favoriza o televiziune deţinută de Gheorghe Ştefan, pentru a nu rămâne fără licenţă.

În acest dosar – în care şefa CNA, Laura Georgescu, este acuzată de luare de mită şi trafic de influenţă – au mai fost audiaţi atât Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ, cât şi Viorel Hrebenciuc.

La vremea respectivă, Viorel Hrebenciuc a arătat că nu este în nicio relaţie cu Gheorghe Ştefan.

Întrebat dacă a intervenit la membrii CNA în favoarea lui Gheorghe Ştefan, pentru obţinerea unei licenţe pentru un post de televiziune, Hrebenciuc a răspuns: "Da' de unde".

Deputatul PPDD Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, a depus o plângere în luna iulie la adresa Laurei Georgescu, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care şefa CNA foloseşte un limbaj licenţios şi face referire la anumite practici, pentru obţinerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului. Plângerea are ca obiect infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă.

În plângere sunt menţionate şi fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donaţie a unor laptopuri pentru Consiliu.

În acest dosar, la DNA au fost audiaţi, săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, Laura Georgescu, şi mai mulţi membri ai CNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...