Mircea Băsescu află astăzi sentinţa în dosarul în care este acuzat că a luat mită pentru a-l scăpa de pedeapsă pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Sentinţa va fi dată de magistraţii Tribunalului Constanţa. Fratele fostului preşedinte Traian Băsescu şi presupusul său complice, Marian Căpăţână, au fost trimişi în judecată în 2014 pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă.

Embed:

 

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână nu vor veni la tribunal, e doar o pronunțare pe care pot să o atace la Curtea de Apel dacă nu le convine ce decizie iau magistrații. Cei doi se află sub control judiciar.

La ultimul termen de judecată, procurorii DNA au cerut instanței aplicarea de pedepse la închisoare cu executare pentru ambii inculpați, în cazul lui Mircea Băsescu fiind solicitată pedeapsa maximă prevăzută de lege.

Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Mircea Băsescu și de 350.000 de euro de la Marian Căpățână. Avocații lui Mircea Băsescu au solicitat achitarea clientului lor, susținând că nu există probe din care să reiasă că a făcut trafic de influență, iar în cazul unei condamnări au cerut să fie cu suspendare sub supraveghere.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!