Audieri la DNA. O bătrână de 82 de ani a fost adusă cu duba de la Rădăuți la București. Un judecător a fost reținut într-un dosar legat de retrocedări

Data publicării:
dna intrare - corp-6

Doi judecători din Suceava sunt suspectaţi că ar fi luat mită pentru a da soluţii favorabile în dosare privind retrocedări de terenuri. Vizat de aceaaşi anchetă este şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. În prezent, acesta este şeful secţiei de cercetări penale.

În dosarul de corupţie din justiţia suceveană sunt anchetaţi procurorul Dumitru Dâmbu, şeful secţiei Urmăriri Penale din Parchetul Tribunalului Suceava, Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, judectori la Tribunalul Rădăuţi, dar şi comisarul-şef Mihai Prelipcean, şeful Poliţiei de Frontieră Rădăuţi.

Procurorii DNA au făcut percheziţii şi la Primăria din Rădăuţi, fiind interesaţi, printre altele, de modul în care o firmă locală a intrat în posesia sediului Bibliotecii Municipale din oraş.

----------------------------

Actualizare 24:00  Judecătorul Bogdan Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, a fost reţinut pentru 24 de ore de DNA. El este anchetat într-un dosar de retrocedări de terenuri şi imobile făcute în anii 2005 - 2006 şi este acuzat că ar fi primit mită în schimbul deciziilor sale. Printre foloasele primite ar fi o mie de euro, o cutie de ciocolată şi o sticlă cu lichior. Conform DNA, judecătorul Bogdan Bărbuţă ar fi dat nu mai puţin de 69 de decizii în favoarea unui om de afaceri.

În acest moment, la audieri se mai află un al doilea judecător, primarul, un om de afaceri şi şeful poliţiei de Frontieră din Rădăuţi, dar şi şeful secţiei de urmăriri penale a Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

------------------------------

Actualizare ora 18:00 Cinci persoane au fost aduse la audieri în Capitală. Ele susțin că au calitate de martori. Și persoane învinuite au fost aduse cu dubele poliției de la Suceava la București.

O femeie de 82 de ani, care a fost adusă cu duba jandarmilor, a fost audiată timp de două ore, apoi a fost lăsată să plece acasă, numai că a mărturisit că nu are niciun ban la ea pentru a se putea întoarce la Suceava, așa că avocatul i-a dat bani pentru a merge acasă. 

_______________________

Actualizare 13:00: Trei magistraţi suceveni au fost ridicaţi şi vor fi aduşi la audieri în Capitală, în urma percheziţiilor efectuate astăzi de procurorii DNA, informează Mediafax.


Actualizare 11:00: Cei trei judecători ai Tribunalului Suceava sunt acuzați că au primit mită de la diverși oameni de afaceri pentru a da soluții favorabile în dosare cu retrocedări.

De asemenea, sunt anchetați și diverși angajați de la cadastru.

Percheziții s-au făcut și la domiciliul lui Dumitru Dâmbu, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.


Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează percheziţii într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2011-2014, precum şi în anii 2005 şi 2006 a unor fapte de corupţie judiciară şi infracţiuni asimilate celor de corupţie.

„În cursul zilei de 22 iunie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instituţiile competente, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 14 locaţii situate în municipiile Suceava şi Rădăuţi, precum şi în alte localităţi din judeţul Suceava, la sediile unor instituţii judiciare, societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii beneficiază de sprijinul Serviciului Român de Informaţii, precum şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mulți români pot rămâne fără acces la banii din cont dacă ignoră aceste detalii. Situațiile în care cardul...
Digi FM
Ce s-a schimbat în viața Lilianei Ștefan după despărțirea de Dan Bittman. Cu ce se ocupă în 2026: ”A trebuit...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, antrenament în colanți mulați și top scurt. În câteva săptămâni împlinește 56 de ani, dar e...
Film Now
Geena Davis, mărturisiri despre începuturile carierei sale. Ce greșeli a făcut în filmul ei de debut: „Nu...
Adevarul
Drumurile care au rezistat aproape două milenii. Cum arată șoselele de piatră construite de romani în Dacia
Newsweek
Pensiile scad cu 20%. Vârsta de pensionare crește cu 2 ani. De ce România nu scapă de acest scenariu global?
Digi FM
Are 17 ani și o afacere profitabilă într-un loc care multora le-ar da fiori. Cu ce se ocupă o adolescentă din...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
4 lucruri pe care cardiologii spun să le faci după ora 17:00 ca să îți protejezi inima. Rutina de seară...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Jon Voight, devastat de planurile fiicei sale Angelina Jolie. Apropiați: „Se teme că nu se vor mai împăca...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...