Premieră. Victor Ponta îi cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu un act emis de Guvern

Data publicării:
Victor Ciorbea PNTCD -Mediafax Foto-Bogdan Stamatin

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului FOTO: Mediafax Foto

O organizație neguvernamentală a spus că procedeul e ilegal și a sesizat Curtea. La aflarea veștii, premierul a spus că va cere și el același lucru, prin Avocatul Poporului.

„Cred sincer, mai ales că e o reglementare nouă, că e foarte bine ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR şi să ne spună Curtea dacă am procedat bine sau nu”, a spus Victor Ponta.

Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă care prevede că imobilele confiscate vor fi valorificate cu prioritate prin utilizarea acestora de către instituţii publice, care le vor prelua în proprietate, urmând să fie valorificate sub o altă formă doar dacă nicio instituţie publică nu va fi interesată de acestea.

Centrul pentru Resurse Juridice a sesizat, vineri, Avocatul Poporului cu privire la neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 7/15.04.2015 privind stabilirea destinaţiei unor bunuri imobile confiscate.

„În graba de a recupera cei trei ani de la adoptarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015 în care nu a făcut nimic în privinţa reutilizării bunurilor confiscate din infracţiuni, Guvernul Victor Ponta a stabilit în data de 15 aprilie 2015, în mod netransparent şi neconstituţional, printr-o ordonanţă de urgenţă, că bunurile imobile confiscate pot fi atribuite instituţiilor publice, excluzând societatea civilă şi neţinând cont de obligaţiile stabilite prin Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni în Uniunea Europeană sau cele mai bune practici europene", se arată într-un comunicat transmis de CJR agenției Mediafax.

Sursa citată consideră că documentul este redactat în grabă, fiind „un exemplu de proastă legiferare”.

„Ordonanţa nu stabileşte modul în care imobilele vor fi transparentizate astfel încat instituţiile publice interesate să ştie de existenţa lor, nu stabileşte criterii pentru atribuirea imobilelor, scopurile limitative în care pot fi folosite, regulile de monitorizare a folosii şi întreţinerii acestora post atribuire. Nota de fundamentare este redactată sumar, incomplet şi conţine informaţii neadevărate”, se mai arată în comunicat.

CRJ mai atrage atenţia şi asupra faptului că OUG ar fi fost adoptată fără consultare publică, deşi, în cuprinsul notei de fundamentare, Ministerul Finanţelor Publice susţine, în contradicţie cu realitatea, că proiectul de act normativ a fost supus consulării publice, conform Legii nr. 52/2003.

Victor Ponta a arătat că de la începutul anului s-a cerut Guvernului să schimbe legislaţia în domeniu, iar atunci când a schimbat-o, organizaţiile neguvernamentale contestă modul de promovare a legislaţiei.

În scrisoarea transmisă luni Avocatului Poporului şi prezentată de Guvern, premierul Ponta arată că Centrul de Resurse Juridice a criticat modalitatea de reglementare de către Guvern şi a sesizat Avocatul Poporului, dar că Executivul este hotărât să rezolve problema creşterii gradului de valorificare a bunurilor confiscate şi apreciază demersurile societăţii civile pentru crearea unui cadru legal eficient şi modern în domeniu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este legal fondul clasei în 2026? Ce poate și ce nu poate cere școala părinților
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă