Prefectul de Suceava a fost reţinut

Data publicării:
jandarmi perchezitii judet-1

Actualizare 17:00 Prefectul de Suceava a fost reţinut de către procurorii DNA, la capătul mai multor ore de percheziţii la instituţia pe care o conduce, dar şi la domiciliul acestuia. Florin Sinescu nu este singurul intrat în vizorul procurorilor anti-corupţie.  

În același dosar este anchetat și primarul din comuna Brodina, care este suspectat de trafic de influență.

La audierea prefectului, procurorii au fost interesaţi de modul în care au fost construite casele din comuna Brodina, case care au fost distruse în inundaţiile din 2008. Prefectul de Suceava mai este acuzat că nu l-a demis pe primarul comunei Udești, acesta aflându-se în stare de incompatibilitate. Un alt cap de acuzare spune că prefectul ar fi intervenit pe lângă angajați APIA Suceava pentru a acorda subvenții Consiliului Local Udești, deși această comună nu îndeplinea condițiile necesare pentru a putea primi aceste subvenții.  

Prefectul va fi prezentat sâmbătă Tribunalului din Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Actualizare 14.30. Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, este audiat la DNA. 

Audierile vin după ce, timp de patru ore, procurorii au perchezitionat mai multe birouri din Prefectură, în căutarea unor documente ce ar putea dovedi o posibilă implicare a şefului instituţiei în mai multe acte de corupţie, susţin surse apropiate anchetei. Procurorii, însoţiţi de jandarmi în civil, au percheziţionat şi locuinţa prefectului.  


„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni de serviciu, infracțiuni de fals, comise în perioada 2012 - 2014.

În cursul zilei de 20.02.2015, ca urmare a obținerii autorizațiilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul Suceava și comuna Brodina județul Suceava, dintre care 3 sunt la sediul unei instituții publice, iar restul la o societate comercială cu 3 puncte de lucru și la domiciliul unei persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.”, se arată într-un comunicat DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce colete pot atrage atenția ANAF. Curierii raportează lunar încasările din ramburs. Diferența dintre o...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tom Holland, performanță uriașă cu noul „Spider-Man”. A doborât un record pe care nici „Avengers: Endgame” nu...
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și...
Newsweek
Stagiul complet de cotizare la pensie crește de la 1 octombrie. Cine va munci mai mult înainte de pensionare?
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea...
Digi Animal World
A dispărut motanul care intra în casele străinilor și ajungea chiar și la nunți. Max este de negăsit de șase...
Film Now
A renunțat complet la blond și e mult mai slabă. Cum a apărut actrița Abby Elliott din „The Bear”: „Pare o...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”