Rectorul Universității „Petre Andrei” din Iași, reținut

Data publicării:
facultate

 

În același dosar, au mai fost reținuți pentru 24 de ore și fratele rectorului, Cristian Bocancea, decan al Facultății de Drept, și fostul cadru didactic Mark Bucuci.

Procurorii anticorupție au adus la audieri și casiera Universității „Petre Andrei" din Iași. Reținerile au fost făcute după ce în cursul zilei de joi au fost efectuate cinci percheziții domiciliare și la Universitatea „Petre Andrei" din Iași. Descinderile oamenilor legii survin ca urmare a reținerii, în urmă cu două zile, a prodecanului Facultății de Drept, Florin Dan Drugă, profesor la disciplinele Teoria Generală a Dreptului și Drept Penal, și avocat în Baroul Iași. El este acuzat de DNA de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada decembrie 2015 — 3 iunie 2016, Dan Florin Druga, prin intermediul lui Dan Melinte, a pretins de la un student suma de 18.900 lei. În schimbul banilor, studentul urma să fie înscris în anul al treilea de studiu, deși nu a susținut în fapt examenele aferente anilor anteriori, nu s-a prezentat la cursuri și nu a achitat taxele de școlarizare la termenele prevăzute în regulamentul UPA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care sunt cele mai ieftine chirii. Diferenţa este de sute de euro faţă de Bucureşti sau...
Digi FM
Ce se întâmplă cu concertele Holograf de zilele viitoare, după moartea lui Mugurel Vrabete. Trupul lui va fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Piesa României la Eurovision 2026, catalogată "periculoasă" și "iresponsabilă". De unde a pornit scandalul
Film Now
Andrea Bocelli, după declarațiile controversate ale lui Timothée Chalamet: „Sper să-și schimbe perspectiva...
Adevarul
Un avion Ryanair a fost sechestrat după ce compania a refuzat să plătească 900 de euro despăgubiri unui...
Newsweek
Consiliul Fiscal, mesaj dur: Pensia anticipată, eliminată. Vârsta de pensionare crescută. Când se va întâmpla?
Digi FM
Demi Moore, parcă din ce în ce mai slabă. Actrița a stârnit reacții: "Doamne, este tot Hollywoodul pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Nicole Kidman, dezgustată să-l sărute pe Alexander Skarsgård pe platourile „Big Little Lies”. Gestul făcut de...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică