România riscă sancțiuni UE după ce a pierdut un proces din cauza poluării de la Moldomin

Data publicării:
icon moldomin 1

 

În martie, Ministerul Economiei a propus un proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru rezolvarea problemei, însă proiectul este şi acum pe circuitul de avizare.

Decizia a fost anunţată de Ministerul Economiei, care susţine că va depune toate eforturile pentru implementarea rapidă a unei soluţii în ceea ce priveşte iazul Boşneag-extindere, aflat în proprietatea statului şi în administrarea Moldomin, de la care provine poluarea.

"În acest sens, adaptăm cadrul legislativ pentru a răspunde corespunzător obligaţiilor ce decurg din Directiva 2006/21/CE. Urmărim cu atenţie procesul de implementare a unei soluţii, în ceea ce priveşte iazul Boşneag-extindere şi vom demara o analiză menită să clarifice responsabilitatea situaţiei prezente", a precizat ministerul, într-un comunicat.

Ministerul mai afirmă că va purta un dialog strâns cu reprezentanţii Comisiei Europene pentur a evita impunerea unor sancţiuni financiare, în cazul în care se declanşează o acţiune în constatarea neexecutării hotărârii pronunţate.

"Precizăm că la acest moment nu se aplică sancţiuni pecuniare", a menţionat Ministerul Economiei.

Sitauţia a fost semnalată de mai multe luni de către angajaţii Ministerului Economiei, care au propus, în luna martie, o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru rezolvarea problemelor.

Pentru evitarea unei condamnări şi a măsurilor pecuniare la care va fi supusă România în cazul unei decizii definitive a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se impune finanţarea activităţilor de conformare de mediu şi, implicit, respectarea obligaţiilor asumate prin respectiva directivă, se arată în proiectul de act normativ neadoptat încă de Guvern.

În 2012, Comisia Europeană a declanşat împotriva României o acţiune pentru neîndepliniriea obligaţiilor prevăzute de Directiva privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive, care a vizat iazurile de decantare aparţinând Moldomin SA, printre care Iazul Tăuşani şi Iazul Boşneag, care avea ca termen pentru refacerea mediului până în aprilie 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...