Treaba funcţionarilor, făcută de judecători

Data publicării:
dosare instanta agerpres-21.12016

Tribunalul Bucureşti, cea mai aglomerată instanţă din ţară, are pe rol peste 130.000 de dosare. În multe dintre ele pârât este statul. Laura Andrei, preşedintele instanţei, susţine că anul trecut s-a înregistrat o creştere a acestor tipuri de litigii. În multe cazuri, oameni contestă decizii greşite emise de casele de pensii.

Laura Andrei, preşedintele Tribunalului Bucureşti: „Nu vor să accepte că au o manieră eronată de a interpreta sau aplica legea. Cred că este o inerţie pe filosofia: mergi în instanţă, să-ţi dea instanţa. E o lipsă de implicare a autorităţilor decidente care nu acceptă că e o practică deja formată pentru că dacă pierd la Tribunal pierd şi la Curtea de Apel. Este evident că ce se întâmplă acolo este un raţionament greşit în aplicarea legii”.

Numai anul trecut, la Tribunalul Bucureşti au fost înregistrate aproape 13.000 de dosare în care sunt contestate acte ale statului. Refuzul de a emite autorizaţii de construcţii, de acordare a cetăţeniei române sau de acces la informaţiile de interes public sunt alte exemple de la care pornesc procesele.

Laura Andrei, preşedintele Tribunalului Bucureşti: „Sunt cheltuieli judiciare inutile în aceste proceduri, sunt oameni purtaţi pe drumuri degeaba. Este o încărcare inutilă a secţiilor specializate pentru că nu avem curajul ca funcţionari care lucrăm într-o instituţie publică să asumăm un raţionament corect şi să mergem ca atare mai departe”.

Statul a fost dat în judecată şi de un număr mare de oameni care au cerut restituirea taxei de poluare.

Laura Andrei, preşedintele Tribunalului Bucureşti: „Au fost instanţe copleşite de cereri repetitive pe taxa auto. Da, este adevărat că se duceau în zona de administraţie fiscală şi că răspunsul era standard: Mergeţi la tribunal. Deşi se discuta despre nişte soluţii guvernamentale nu s-a ajuns foarte rapid la ele”.

Judecătorii din România au de analizat anual trei milioane de dosare. Mai bine de 80 la sută din ele sunt procese civile.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Ion M. Ioniță, la „Interviurile Adevărul”: Cine ar putea fi noul premier și ce s-ar întâmpla cu România dacă...
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”