Traian Băsescu, despre o posibilă suspendare: "Intru în campanie şi nu o să le fie bine"

Data publicării:
Traian Basescu la Digi24 15 aprilie 2014 10

Potrivit comunicatului, Călin Popescu Tăriceanu cere ca procedura să fie demarată pe 23 septembrie, iar referendumul de demitere să aibă loc pe 2 noiembrie, în acceaşi zi în care se organizează primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele Senatului invocă două momente în care preşedintele ar fi încălcat Constituţia.

„Având în vedere atingerea gravă şi iremediabilă adusă prestigiului funcţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui Preşedintelui României în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţiile acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României (... ) Când Preşedintele „l-a păcălit" pe premier la semnarea Pactului de coabitare, Traian Băsescu a nesocotit Constituția în litera şi spiritul ei”, se arată în comunicatul PLR.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat despre un eventual demers de suspendare, la finalul conferinţei de presă de după summitul NATO

Doamnă, intru în campanie şi nu o să le fie bine. Să ştiţi că în campanie am capacitate uriaşă de revitalizare”, a răspuns Traian Băsescu.

Călin Popescu Tăriceanu vorbea despre o posibilă declanşare a procedurii de suspendare încă de acum o lună. Atunci, decizia era susţinută de premier.

Sunt de acord cu tot ceea ce a spus domnul Tăriceanu. Dacă se va încălca Constituţia, putem foarte bine să, ba chiar cred că avem obligaţia să aplicăm prevederile constituţionale. După cum ştiţi, Curtea Constituţională i-a dat voie să facă campanie electorală”, spunea premierul. 

Suspendarea lui Traian Băsescu se poate lua în calcul oricând, în orice zi, în orice oră, în orice secundă, pentru că el şi când respiră încalcă Constituţia. Dar nu ştiu dacă se pune problema acum, pentru că trebuie să ai o abordare pragmatică, până la urmă.

Şi vă spun eu care am condus campania referendumului în 2012 şi am primit şi <un premiu> pentru această activitate. Cu actuala legislaţie privind referendumul este destul de dificil. Dar să vedem ce mai face în continuare”, a declarat astăzi Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD.

Opoziţia în schimb consideră intenţia lui Călin Popescu Tariceanu drept un joc politic, fără temei.

„Nu, nici pe departe şi e o temă falsă. Domnul Tăriceanu vrea să se valideze, probabil. Vrea să îi propună lui Ponta să îl pună prim-ministru. Jocuri de genul acesta nu ne interesează, e o temă falsă”, a afirmat Vasile Blaga.

Traian Băsescu a mai fost până acum subiectul a două suspendări, în 2007 şi 2012. Niciuna din tentativele de demitere nu a avut succes.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă