Blaga anunță că PNL va organiza alegeri interne pentru noii lideri de filiale de sector

Data publicării:
160414 vasile blaga 02 INQ Octav Ganea

Conducerea PNL Bucureşti a fost completată, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional, cu funcţia de vicepreşedinte, în care a fost numit Ovidiu Raeţchi, şi cu cea de secretar general al filialei, în persoana lui Costică Canacheu, urmând ca echipa din Capitală să fie completată cu preşedinţii organizaţiilor de la sectoare, care vor fi aleşi prin votul direct al membrilor de partid, potrivit news.ro.

Vasile Blaga, copreședinte PNL, a spus că la Bucureşti conducerea partidului a decis ca la alegerile interne prin care vor fi desemnaţi noii preşedinţi de la sectoare să participe toţi membrii din Bucureşti care până la 1 august îndeplinesc condiţiile statutare.

”De asemenea, a fost completat Biroul, aşa cum spune Statutul, şi, pe lângă Cristian Buşoi şi prim-vicepreşedintele Adriana Săftoiu, cu vicepreşedinte Ovidiu Raeţchi şi cu secretarul general, Costică Canacheu şi preşedinţii structurilor interne”, a mai anunţat Vasile Blaga.

El a spus că au mai fost discuţii privind unificarea în 12 judeţe a birourilor politice judeţene, a consiliilor executive judeţene, lucru pe care îl vor continua lunea viitoare, la şedinţa Biroului Politic Naţional.

Blaga a anunţat şi finalizarea fuziunii, la nivelul organizaţiilor din teritoriu, prin numirea, la Mureş, a preşedintelui unic în persoana lui Doru Oprişcan, prim-vicepreşedinte coordonator fiind Molar Ervin.

”Am decis convocarea Ligii Aleşilor Locali la Braşov, vineri şi sâmbătă, 26 – 27 august”, a mai declarat Vasile Blaga, după şedinţa Biroului Politic Naţional.

Potrivit unor surse din PNL, alegerile interne pentru şefia organizaţiilor de sectoare vor avea loc în perioada 15-25 august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...