Emil Hurezeanu: E trist ca într-o ţară cu atâtea probleme şi ameninţări oamenii să renunţe la prima lege a strângerii rândurilor

Data publicării:
emil hurezeanu - captura digi24 g

Şeful statului, care este şi dispecerul politicii externe, are la îndemână acest monolog tactic cu opinia publică, prin conferinţele de presă. Toţi preşedinţii procedează aşa, însă domnul Traian Băsescu practică inflaţia apariţiilor în ultimul timp şi, din păcate, într-o perioadă electorală, se confundă foarte uşor. Chiar dacă n-ar dori să facă asta, dar nu o evită, se confundă mesajul electoral cu mesajul şefului statului în criză politică internaţională. Aici văd o mare problemă, pentru că vom tot avea, însăilate, campanii electorale până la sfârşitul anului şi evenimentele din vecinătatea noastră, în general, - crizele internaţionale se ţin lanţ – sau mai degrabă se agravează, şi atunci e foarte dăunătoare suprapunerea în bruiaj a mesajelor de politică externă cu cea a mesajelor electorale. Preşedintele practică această confuzie cu o oarecare dezinvoltură, la care, mi-ar plăcea să cred, a renunţat astăzi”, a explicat Emil Hurezeanu.

Interese electorale

Fiecare dintre politicienii de vârf, şi domnul Băsescu, şi domnul Ponta, îşi imprimă un fel de cip care ţine de interesele electorale, persoanele, ale partidului, ale grupului, ale persoanelor apropiate. E greu să nu interpretezi insistenţa premierului Ponta de a organiza un CSAT, mai ales că a spus că domnul Băsescu şi doamna Udrea fac campanie electorală şi el, în calitate de vicepreşedinte al CSAT, ar dori să ia măsuri urgente. Asta e o contracampanie electorală venită din partea cuiva care a părut până acum destul de distant faţă de politica externă în general şi în special faţă de raporturile cu Rusia şi Ucraina”, spune Emil Hurezeanu.

„Domnul Ponta, cu toate defectele domnului Băsescu, - când e vorba de manipularea portativului public - , încă trebuie să facă proba unei competenţe în politica externă, pe care amână să o facă, nu pentru că i-ar lipsi datele, resursele, ci pentru că joacă un rol. Acela de a-l lăsa pe preşedintele Băsescu să-şi ardă aripile în relaţia cu Rusia în perioada asta, iar el să-şi păstreze virginitatea asta în geopolitică, pentru relaţiile excelente cu China şi, eventual, cu Federaţia Rusă. Nu-l suspectez pe domnul Ponta că are o agendă dublă, dar îl suspectez că se gândeşte în vechea tradiţie a politicienilor români din perioada Primului Război Mondial”, crede jurnalistul.

Consensul debusolează opinia publică

De câte ori preşedintele se înţelege cu premierul, avem împresia că există o înţelegere suplimentară, redundantă, care, de fapt, strică sensul înţelegerii. Dacă înţelegerea e bună şi binevenită, rezumată, ea strică sensul, pentru că ne gândim că au un vicleşug în comun. Vor să ne facă să credem că se înţeleg, când ei de fapt nu se înţeleg. Aşa am ajuns, cu concursul generos al celor două personalităţi”, spune Emil Hurezeanu.

La CSAT se iau hotărârile mari şi se stabileşte o anumită cadenţă a strategiilor. Politica externă o face, totuşi, Guvernul, în coordonare strânsă cu preşedintele. Iar preşedintele, într-o astfel de criză intensificată, este cel mai bun purtător de cuvânt al intereselor de politică externă ale statului. Din păcate există sciziuni între ce face preşedinte şi ministrul de externe, şi între ceea ce face preşedintele şi nu face suficient primul ministru în materie de politică externă. Acolo e o formă de necoordonare”, a arătat jurnalistul.

„Aş interzice prin Constituţie ca în timp de criză să existe disensiuni. Nu l-aş mai vrea pe domnul Corlăţean să mai facă observaţii la adresa preşedintelui, pe preşedinte în postura de a-l trata pe ministrul de externe ca pe un poştaş oarecare. E trist ca într-o ţară cu atâtea probleme şi ameninţări, pe care aceşti oameni le formulează uneori foarte exact, oamenii să renunţe la prima lege a strângerii rândurilor. În situaţii de criză se strâng rândurile ,faci o mică fortăreaţă în situaţie de criză. Se deşiră ţesutul rezistenţei naturale într-un stat, pentru că fiecare trage de câte un fir, cu gândul, probabil, la rezistenţa scutului american, care nu e mai solid decât ţesutul naţional” spune Emil Hurezeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu avea şeful ITM Bucureşti. Costel Grojdea spune că maşina Lamborghini de 300.000 de euro nu este a...
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Pensie crescută: Unui pensionar i se recunosc 15 ani munciți la grupa a II-a. Decizia ajută toți pensionarii
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Incapacitatea unei persoane vârstnice de a-şi aminti visele, asociată cu una dintre cele mai grave boli
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...