Exemplu pentru Ministerul Sănătății. Donație în loc de mită pentru medicii unui spital din Slobozia

Data publicării:
spital1

Mai precis, binecunoscutele plicuri cu bani nu intră în buzunarele doctorilor, ci într-un fond comun al spitalului din care sunt plătiţi medicii cu salarii mici şi sunt făcute investiţii. Sistemul merge atât de bine, încât anul viitor, ministerul Sănătăţii îl va implementa în alte 12 spitale.

În fiecare zi, zeci de pacienți trec pe la ghișeul de donații al spitalului, unde lasă diverse sume de bani.

Aici este aplicaţia unde centralizăm toate donaţiile, pe luna decembrie avem donaţii de 12.175 de lei, oameni ce au dat banii ăştia suplimentar solicitând servicii la cerere sau programări peste cele impuse de CAS”, spune Adrian Berbece, director financiar al spitalului din Slobozia.

Sistemul funcționează extrem de simplu. Banii din donații se centralizează iar la final jumătate ajung legal la medicul care a făcut consultaţia și cealaltă jumătate merge în visteria spitalului.

Sunt medic primar, la 60 de ani, în prag de pensie şi am 32 de milioane salariu. Cu aceşti bani de la fundaţie îmi fac un salariu rezonabil. Sunt luni în care am câștigat și 10 sau 15 milioane”, mărturisește Ionelia Dumitrescu, medic primar.

De la începutul anului, donațiile în lei sunt de aproximativ 150.000 de lei. Suma asta ori se pierdea, ori intra în buzunarul clinicilor private din Slobozia.

De câteva luni, în curtea spitalului se construieşte un centru modern de tratament. Banii vin exclusiv din donațiile pacienților din ultimele luni.

Ăsta este rodul muncii noastre, adică bani obținuți din nimic”, mai spune Adrian Berbece, directorul financiar al spitalului.

Medicii de la Slobozia spun că ministrul Sănătății s-a arătat interesat de idee şi vede inițiativa ca pe o soluţie la eliminarea mitei din spitale.

Din donații, spitalul din Slobozia a reușit să achiziționeze și aparatură medicală.

În acest moment, spitalul mai are în cont 1.400 de lei, bani de la stat, asta deşi reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate promiteau acum aproape două săptămâni că fondurile pe luna decembrie vor fi virate în scurt timp.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri