OMS recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri

Data publicării:
VACCIN HPV NEFACUT GETTY

 

(Foto: Guliver/GettyImages)

Experţii OMS au arătat, sâmbătă, la Conferinţa Naţională Actualităţi în Vaccinologie - RoVaccin, organizată de Societatea Română de Microbiologie, că imunizarea nu ar trebui să scadă sub un „pachet de aur” de vaccinuri.

Astfel, ar trebuie să fie obligatorie vaccinarea împotriva următoarelor boli: difterie, pertussis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită.

La aceste vaccinuri, s-ar putea adăuga cele pentru meningococ, pneumococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren, scrie Mediafax.

OMS arată că scăderea imunizării duce la epidemii, precum au fost recent cele de rujeolă şi rubeolă, cu consecinţe grave, inclusiv decese printre copii.

Rujeola şi rubeola erau pe cale de a fi eradicate, dar nu s-a reuşit tocmai din cauza refuzului de a vaccina copiii.

Potrivit OMS, specialiştii trebuie să comunice mai bine, iar populaţia să caute surse credibile de informare, nu doar să asculte vocile antivaccinare. Astfel, oamenii ar trebui să ştie că vaccinurile sunt sigure, salvează vieţi şi previn suferinţe inutile.

În prezent, sunt două urgenţe majore de sănătate publică: epidemia de ebola şi reapariţia poliomielitei în Asia şi pericolul ca boală să revină şi pe continentul european.

În Europa, OMS urmăreşte creşterea acoperirii vaccinale la un nivel de peste 95 la sută, nivel considerat singurul care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeola şi menţinerea zonei liberă de poliomielită, în vederea eradicării în următorii ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, descoperită din întâmplare în liceu de Nick de la N&D. Ce i-a spus artista când a fost rugată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
„Pe Via poți să mergi ore întregi fără să vezi un alt om”. Comparația virală între Via Transilvanica și...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Doi pensionari din Roma fac senzație pe internet după ce au fost filmați dansând în stradă. Ce mesaj au...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
Kaia Gerber și Homer Gere, ședință foto inedită pentru Vogue. Cum au abordat divorțul dintre Cindy Crawford...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...