VIDEO. Spital ca-n filmele cu fantome

Data publicării:
brasov

Departe de a ne duce cu gândul că ne aflăm în curtea unui spital, pavilioanele de la Mârzescu par mai degrabă a fi părăsite. 

În pavilionul Mârzescu sunt secţiile de ORL şi Oftalomologie, Nefrologia şi Oncologia Spitalului Judeţean Braşov. Conducerea unităţii face tot posibilul ca să păstreze spaţiile într-o stare decentă, dar nu prea reuşeşte. Bugetul e prea mic pentru cât de multe lucruri sunt de făcut.

Daniela Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov: „Se pune problema exteriorului care, bineînţeles, trebuie refăcut, reabilitat termic, dar fondurile ar fi mult prea împovărătoare pentru spitalul nostru”.

Banii se duc în primul rând pe salarii şi utilităţi. Şi asta nu e tot. Încâlceala birocratică în care sunt prinse terenul şi clădirile face ca nicio autoritate să nu vrea să investească bani acolo.

Adrian Gabor, vicepreşedinte CJ Braşov: „În data de 17 martie a avut loc procesul, aşteptăm să se dea decizia, să vedem ce s-a pronunţat instanţa. Vedem, găsim o formulă de colaborare şi e foarte bine, pentru că acea clădire, din păcate, se degradează”.

Spitalului Judeţean Braşov insistă permenent pentru a se face curăţenie în interiorul pavilionului, însă nu e de ajuns. Cele şapte clădiri care aparţin spitalului Mârzescu au nevoie de reparaţii generale şi la exterior, şi în interior.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a închis o celebră insulă turistică. Mulți își făceau vacanțele acolo, care e motivul FOTO
Digi FM
Courteney Cox face furori pe „Dancing in the Dark”, hitul lui Springsteen. Dansul ei a strâns peste 1,5...
Pro FM
Celine Dion, mereu cu gândul la copiii ei: "Dacă mor? Deja și-au pierdut tatăl". Și-a învățat gemenii cum să...
Film Now
Anne Hathaway nu mai consumă alcool de cinci ani. Ce a făcut-o pe actriță să ia această decizie: „Au nevoie...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Anunț important de la Casa de pensii. Care pensionari trebuie să depună acte până la final de iunie?
Digi FM
Cea mai mare dorință a lui Celine Dion: „Chiar dacă va trebui să mă târăsc, o voi face!”. Artista luptă cu o...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Cât de tare îi seamănă tatălui său! Fiul de 20 de ani al lui Russell Crowe, pozat de unul singur în Australia...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...