Sari la conținut
News Alert

VIDEO. Spital ca-n filmele cu fantome

Departe de a ne duce cu gândul că ne aflăm în curtea unui spital, pavilioanele de la Mârzescu par mai degrabă a fi părăsite. 

În pavilionul Mârzescu sunt secţiile de ORL şi Oftalomologie, Nefrologia şi Oncologia Spitalului Judeţean Braşov. Conducerea unităţii face tot posibilul ca să păstreze spaţiile într-o stare decentă, dar nu prea reuşeşte. Bugetul e prea mic pentru cât de multe lucruri sunt de făcut.

Daniela Neculoiu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov: „Se pune problema exteriorului care, bineînţeles, trebuie refăcut, reabilitat termic, dar fondurile ar fi mult prea împovărătoare pentru spitalul nostru”.

Banii se duc în primul rând pe salarii şi utilităţi. Şi asta nu e tot. Încâlceala birocratică în care sunt prinse terenul şi clădirile face ca nicio autoritate să nu vrea să investească bani acolo.

Adrian Gabor, vicepreşedinte CJ Braşov: „În data de 17 martie a avut loc procesul, aşteptăm să se dea decizia, să vedem ce s-a pronunţat instanţa. Vedem, găsim o formulă de colaborare şi e foarte bine, pentru că acea clădire, din păcate, se degradează”.

Spitalului Judeţean Braşov insistă permenent pentru a se face curăţenie în interiorul pavilionului, însă nu e de ajuns. Cele şapte clădiri care aparţin spitalului Mârzescu au nevoie de reparaţii generale şi la exterior, şi în interior.