Făina şi uleiul primite ca ajutoare de la UE ar putea fi înlocuite cu bonuri de masă

Data publicării:
bonuri de masa

În prezent, 2,7 milioane de români primesc din fonduri europene pachete cu ulei, făină sau zahăr, în valoare de 54 de milioane de euro, pentru care stau ore întregi la cozi în fiecare an. Ministerul Fondurilor Europene va schimba însă sistemul, după ce Uniunea Europeană a dat voie statelor membre să aleagă modul de distribuire a banilor pentru săraci.

Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, afirmă că Poșta Română va distribui voucherele, iar pentru persoanele care au alt tip de ajutor, urmează să se stabilească ce instituții pot prelua sarcina distribuţiei.

Dan Barna, consultant Fonduri Europene, spune că tichetele pentru ajutoare sociale ar trebui să delimiteze cât mai strict aria de produse pe care o pot acoperi. „Am putea ajunge în situația în care în loc să fie distribuite alimente, să se distribuie țigări sau alcool”, a adăugat acesta.

Unii beneficiari ai programului spun că nu aveau nevoie de toate produsele din coşul primit de la Uniunea Europeană.

Totuşi, noul sistem ar putea descuraja fraudele cu bani europeni, mai spun specialiștii. Fostul director general al APIA, Aurel Pană, a fost acuzat că ar fi perceput un comision de 10% din contractele pe fonduri europene pentru cumpărarea de ulei, de la unul dintre câştigătorii unei licitaţii.

În 2013, câteva sute de mii de persoane au găsit în pachete miere falsificată. În urmă cu doi ani, românii au primit doar o treime din cantitatea de făină şi 3% din cea de ulei, pentru că o firmă din Bulgaria a încasat 26 de milioane de euro, fără să distribuie mâncarea.

Pachetul cu alimente gratuite de la UE conține făină, mălai, paste, paste, ulei, zacuscă, bulion, conserve de carne de porc, zahăr și miere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani poți da cash când cumperi o mașină, mobilă sau bijuterii. Plafoanele valabile în 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...