Cum pot obţine pensionarii bilete de tratament în staţiunile balneare

Data publicării:
baile felix-2
Băile Felix. Captură video Digi24

Pensionarii care vor să obțină un bilet de tratament balnear trebuie să ştie că, în cursul unui an calendaristic, pot beneficia o singură dată de această oportunitate. În funcție de cuantumul pensiei, dar și prevederile unor legi speciale, biletele sunt fie gratuite, fie necesită o contribuție proprie de maximum 50%.

Pot beneficia de tratament balnear pensionarii care au plătite la zi contribuțiile la stat, asigurații care au suferit un accident de muncă sau au o boală profesională și cei care sunt vizați de anumite legi speciale.

Pot primi bilete și persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear.

Dosarul care se depune la Casa Județeana de Pensii trebuie să conțină cererea de acordare a biletului de tratament, o copie dupa actul de al identitate beneficiarului, talonul de pensie și programul de recuperare recomandat de medic, în copie, dar cu prezentarea actului original. În cazul persoanelor cu dizabilități, acestea trebuie să aibă la dosar și copia certificatului de persoană cu handicap, valabil în perioada tratamentului.

Biletele de tratament balnear se acordă numai în limita numărului locurilor aprobate prin hotărâre de guvern.

Beneficiarii sunt stabiliți după numărul de ordine primit la Casa Județeană de Pensii, la înregistrarea dosarului.

În România există, în total, aproape 20 de stațiuni balneoclimaterice unde pot fi acordate astfel de bilete de tratament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Cine este Eugen Tomac, desemnat prim-ministru de Nicușor Dan. Rolul pe care l-a avut în campania președintelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum s-a schimbat viața Iulianei Luciu după ce a renunțat la televiziune: „E exact genul de haos care îmi...
Film Now
Matt Damon, impresionat de Tom Holland și Zendaya. Ce spune actorul despre unul dintre cele mai iubite...
Adevarul
Iisus la doză. Cum au ajuns mesajele creștine să fie folosite pentru promovarea băuturilor energizante
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar cu 12 ani lucrați în condiții normale și 9 ani de grupe? Cum se face calculul?
Digi FM
Câți bani a strâns un român cu salariu mediu la Pilonul 2 după 18 ani. Suma s-a dublat în ultimii trei ani
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
„Sfântul Graal” al ornitologilor a fost găsit în Indonezia. Papagalul dispărut a reapărut după aproape un...
Film Now
Au trecut 10 ani de la despărțirea de Brad Pitt. Cum s-a schimbat viața Angelinei Jolie. Actrița a împlinit...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...