Dragostea trece prin contul bancar. Metoda prin care tinerele din România îi atrag pe străini 

Data publicării:
CALC

Totul este o păcăleală, iar amorezii se trezesc că au finanţat viaţa de lux a unor femei pe care nu le mai pot găsi decât cu ajutorul detectivilor. Metoda prin care tinerele din România îi atrag pe străini este una simplă. Fetele îi abordează pe diverse rețele de socializare și apoi le cer bani pentru a merge la ei în vizită. Mulți cad în capcană și nu se gândesc că urmează să fie înșelați.

Italienii, nu-mi dau seama, se îndrăgostesc, vor să le cheme în Italia, ele de abia așteaptă, pentru a merge în Italia au nevoie de bani, solicită bani în avans pentru transport”, a spus Mircea Bănescu, detectiv particular.

Cei mai mulţi dintre străini realizează doar după ce şi-au golit cardul cu câteva mii sau zeci de mii de euro că au fost păcăliţi.

În majoritatea cazurilor, cei păgubiți, rușinați de situația în care se află, refuză să depună o plângere oficială la Poliție. Aleg apoi să rezolve această problemă cu ajutorul unui detectiv particular și a unui reprezentant legal.

Prietenul meu a fost păgubit de o fată româncă cunoscută pe un site, iar aceasta l-a înșelat cu aproape 9.000 de euro. Am contactat un investigator român, pentru că știam că dacă depuneam o plângere în Italia, nu voi rezolva nimic”, a spus prietenul unui păgubit.

Din şase persoane, patru au fost găsite. Trebuie să le căutăm și pe celelalte două, dar... am impresia că nu există”. „Aceste domnișoare sunt într-un grup care înșeală cetățenii străini. Una, din ce am descoperit până acum, e din Brăila, una din Piatra Neamț, una din Timișoara, două din Oradea și una din Caraș-Severin”, a spus Mircea Bănescu, detectiv particular.

Singurii care câştigă bani cinstiţi de pe urma acestor amoruri neîmplinite sunt avocaţii. „Au fost cazuri de-a lungul timpului atât că am apărat persoane care au comis sau apelat la astfel de șiretlicuri, totodată am pregătit apărări pentru persoane care au fost păcălite de fete din România”, a spus Călin Stăiculescu, avocat. Anul trecut, trei astfel de cazuri au fost rezolvate de instanţele din Timişoara. Judecătorii au decis că o tânără care înşelase un austriac cu 40.000 de euro să-i restituie acestuia întreaga sumă. Fata a folosit banii străinului ca să îşi cumpere un apartament.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un student român în străinătate, revoltat de problemele întâmpinate pentru a obține cardul de sănătate. Ce i...
Digi FM
Alan Ritchson, starul din „Reacher”, acuzat că și-a bătut vecinul. Scenele teribile s-ar fi desfășurat sub...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum reușește Loredana Groza să arate impecabil. Dieta care i-a schimbat complet viața: „Mănânc orice, mai...
Film Now
Shia LaBeouf, protagonistul unui nou incident teribil, în Roma. Imagini cu actorul din „Fury” în timp ce țipă...
Adevarul
Culisele eliminării infanteriei ruse cu ajutorul dronelor. Prețul uciderii unui singur soldat rus
Newsweek
Cum poți pierde ajutorul la pensie de Paște chiar dacă ai pensia sub 3.000 lei? Detaliul ignorat de pensionari
Digi FM
Cine este și cu ce se ocupă logodnica lui Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Maria este mai tânără decât...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bacteria din intestinul uman capabilă să îmbunătăţească forţa musculară. Descoperirea care poate schimba...
Digi Animal World
Reacția unui Golden Retriever când stăpâna sa schimbă scutecul bebelușului. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce spune Rosie Huntington-Whiteley despre relația cu Jason Statham. Detalii rare după 16 ani împreună
UTV
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”