În lupta cu blatiştii, CFR Călători introduce tehnica modernă. Vrea să instaleze sisteme care să nu le mai permită călătorilor să ajungă nici măcar pe peroane, darămite în trenuri, dacă nu-și cumpără bilet.

E un experiment deocamdată, dar dacă este extins poate da rezultate, cel puţin pe marile rute. Problema este că mersul cu naşul este folosit mai ales pe călătoriile scurte, de navetişti, şi nu se justifică introducerea unor porţi de sute de mii de euro în halte anonime.

Primul astfel de sistem va fi instalat în două - trei luni în Gara Basarab. Nu este aleasă întâmplător. Din mica gară din Capitală urcă în trenuri aproape 85.000 de călători în fiecare lună, majoritate navetişti, printre care e obişnuit mersul fără bilet.

Sistem de control al accesului călătorilor pe peroane va fi dotat cu 10 porţi cu bare de acces şi senzori de detectare a mişcării călătorilor, inclusiv a copiilor şi a bagajelor de mână. În marile gări europene astfel de sisteme există de ani buni.

„Fără legitimația de călătorie nu va putea nici să intre, dar nici să iasă din stație”, spune Cornel Măntoiu, director tehnic al CFR Călători.

275.000 de euro sunt pregătiți șefii de la CFR Călători să achite pentru montarea porților care îi va ține departe pe blatiști. Estimările companiei arată că anual, circa şapte milioane de călători merg fără bilet.

Traficul din gara Basarab care va fi monitorizat prin porţile electronice reprezintă cam 4% din numărul de călători al companiei. Un sistem similar celui din gara Basarab ar urma să fie extins la toate gările importante din ţară în următorii doi ani, ceea ce ar putea reduce din pagube.

Pierderile CFR de pe urma călătorilor fără bilet se ridică la 30 de milioane de euro anual.   

COMENTEAZA!