Iubitorii de animale discută cu PMB soarta câinilor maidanezi: Externalizarea serviciilor = sifonare de fonduri

Data publicării:
maidanezi-1

Mai exact, iubitorii de animale nu vor ca maidanezii să fie adunaţi de pe străzi de firme specializate şi sterilizaţi în cabinete particulare. „Avem motive să credem că externalizarea e o sifonare de bani”, afirmă Antoanela Pascale, voluntar în cadrul Asociaţiei Cuţu Cuţu. „Am cerut un raport, un studiu de fezabilitate, să ştim sume estimate: cât ar costa externalizarea şi cât ar costa (ca Primăria) să rezolve această extindere de capacitate prin forţe proprii”, a detaliat voluntara.

În momentul de faţă sunt sterilizaţi 30 de câini zilnic, iar autorităţile vor să depăşească 100 pe zi. O sterilizare costă în jur de 80 de lei, iar consilierii generali ai PMB vor să recupereze o parte din costuri din amenzile aplicate bucureştenilor. De exemplu, cine hrăneşte câinii de la bloc ar urma să fie sancţionat cu 5000 de lei.

Există câinii, există scara, binevoitorul care îi hrăneşte. Adună unul, doi - nu e nici o problemă. Dar când adună patru-cinci începe să se înroşească harta de incidente. Noi ne ducem acolo, constatăm şi dăm amenzi”, a declarat în acest context Răzvan Băncescu, reprezentantul Autorităţii pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor (ASPA).

ASPA deţine în acest moment doar două adăposturi - unul în bulevardul Theodor Pallady (care poate găzdui 250 de câini) şi altul la Mihăileşti (pentru 350 de câini), folosite în principal pentru cazarea temporară a câinilor care sunt strânşi din oraş şi sterilizaţi. Prima adopţie e gratuită, dar pentru a doua se cere o taxă de 180 de lei.

Situaţia câinilor sterilizaţi, potrivit datelor ASPA:

- 64.704 câini comunitari

- 40.000 deja sterilizaţi.

- 30 de sterilizări pe zi.

- O sterilizare = 80 de lei

 

Pe aceeaşi temă:

Bucureşti: Peste 16.000 de oameni au fost muşcaţi de câini în 2012 – Institutul Matei Balş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...