Victor Ponta: Dintr-un "coşmar", POSDRU a ajuns un pariu câştigat 

Data publicării:
victor ponta bucuros RESIZE -Mediafax Foto-Gabriel Petrescu

 

Şeful Guvernului a asistat, luni, împreună cu ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, la semnarea a 63 de contracte în cadrul Programului Operaţional Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), cu o valoare totală de 160 milioane euro, din care 140 milioane euro o reperezintă finanţarea Uniunii Europene.

POSDRU este unul dintre proiectele suspendate anterior de către Comisia Europeană, pentru nereguli identificate în atribuirea contractelor finanţate din fonduri europene.

Ponta a arătat, cu acest prilej, că, "dintr-un coşmar", POSDRU a ajuns un pariu câştigat, cu beneficii importante pentru categorii sociale defavorizate.

"POSDRU a fost unul - era să zic în urmă cu câţíva ani unul din coşmarurile noastre - din fericire, unul din pariurile pe care le-am câştigat. Un program nu doar suspendat, dar un program care a chinuit pe foarte multă lume şi care a irosit foarte multe resurse (...) Este un program operaţional de care au nevoie exact cei care au cea mai mare nevoie. Din acest punct de vedere, primul mesaj pe care am vrut să-l dăm prin această mini-ceremonie a fost că merge mai departe programul, că se semnează noi contracte, că sunt programe în derulare. Uneori, discursul politic încurcă munca obişnuită "nu se ia niciun ban european, nu se face nimic". Ba da, se face şi se fac lucruri bune", a afirmat Ponta, în discurs.

La rândul său, ministrul Teodorovici a arătat că noile cereri de propuneri în cadrul POSDRU vor duce la crearea, în total, a 27.000 de noi locuri de muncă.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, despre ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, că este "acest dandy de la Fonduri Europene" şi "discotecar", arătând că, pe raportarea Uniunii Europene, pe luna septembrie, au fost cheltuite doar 37,5% din fondurile europene alocate în sumă totală de 19 miliarde euro, diferenţa de 12 miliarde euro putând fi astfel pierdută

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...