Sală de sport, blocată de ajutoarele UE. Elevii, trimiși să facă sport printre bănci și scaune

Data publicării:
sala sport ajutoare ue

Distribuirea ajutoarelor alimentare europene a început luni. Tot de atunci, elevii de la Şcola Gimnazială „Alexandru Macedonski" din Craiova nu mai fac orele de sport.

Atât elevii, cât și părinţii sunt deranjaţi de această situaţie, mai ales că, de câteva zile, sute de persoane străine de copiii lor trec prin curtea şcolii.

„Mi se pare foarte deranjant pentru părinţi, pentru copii, dar asta este situaţia. Sala de sport ocupată este ocupată pentru că sunt ajutoarele venite de la UE, iar... o toaletă publică adusă în curte. Asta este viaţa”, spune un părinte.

Conducerea unităţii de învăţământ şi-a dat acordul pentru ca primăria Craiova să distribuie aici alimentele şi susţine că activitatea elevilor nu a fost afectată.

„Elevii desfăşoară orele de educaţie fizică şi sport într-o altă sală în incinta şcolii”, spune Carmen Nicoli, directoarea școlii.

Asta teoretic. Practic, doar elevii de clasa I se pot înghesui într-o sală de clasă obişnuită, printre bănci şi scaune, pentru a face exerciţiile fizice.

Sunt puţin cam înghesuiţi, nu facem aşa o densitate mare, dar oricum le este foarte necesar”, spune Camelia Muntean, profesor de sport.

Primăria Craiova spune că acest spaţiu este singura soluţie pe care a avut-o la îndemână.

„Această locaţie a fost aleasă pentru că permite depozitarea cantităţii voluminoase care se ridică la aproape 590 de tone. Momentan nu s-a găsit o altă locaţie”, spune Ioana Stoian, director executiv la Direcţia Administraţie Publică şi Asistenţă.

„Dacă au apărut aceste probleme o să cercetăm şi o să vedem dacă este adevărat, dacă este în regulă să nu facă orele de sport”, spune Lavinia Craioveanu, inspector adjunct al ISJ Dolj.

Distribuirea alimentelor va continua până la sfârşitul lunii. Peste 14.000 de persoane din judeţul Dolj beneficiază de aceste ajutoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a închis o celebră insulă turistică. Mulți își făceau vacanțele acolo, care e motivul FOTO
Digi FM
Courteney Cox face furori pe „Dancing in the Dark”, hitul lui Springsteen. Dansul ei a strâns peste 1,5...
Pro FM
Celine Dion, mereu cu gândul la copiii ei: "Dacă mor? Deja și-au pierdut tatăl". Și-a învățat gemenii cum să...
Film Now
Anne Hathaway nu mai consumă alcool de cinci ani. Ce a făcut-o pe actriță să ia această decizie: „Au nevoie...
Adevarul
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți...
Newsweek
Anunț important de la Casa de pensii. Care pensionari trebuie să depună acte până la final de iunie?
Digi FM
Cea mai mare dorință a lui Celine Dion: „Chiar dacă va trebui să mă târăsc, o voi face!”. Artista luptă cu o...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Cât de tare îi seamănă tatălui său! Fiul de 20 de ani al lui Russell Crowe, pozat de unul singur în Australia...
UTV
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o...