A înflorit Laleaua galbenă în Cazanele Dunării 

Data publicării:
laleaua galbena 1

 Laleaua galbenă înfloreşte la sfârşitul lunii martie şi în prima parte a lunii aprilie. La noi, o găsim pe culmile abrupte ale masivului Ciucărul Mare, o zonă în care se ajunge doar cu barca.

A fost descoperită în anii 1840 de către botanişti, s-a încercat de-a lungul timpului o echivalare a acestei specii cu specia clasică de grădină, dar analizele ADN-ului au demosntrat că este specie de sine stătătoare, nu are nicio legătură cu laleaua de grădină”, a explicat biologul Amalia Dumbravă de la Parcul Național Porțile de Fier.

Vizitatorii sunt încântați de spectacolul oferit de această floare.

„M-am bucurat foarte tare când am venit cu barca și am văzut că pe stânci e plin de lalele, toate au înflorit , am venit de la Cluj. Superbe, superbe, de la distanța păreau foarte mici”, a spus o turistă. 

„De la depărtare sunt mici, sunt chiar foarte interesante pe stânca”, a adăugat un alt turist.

Anual, Parcul Natural Porțile de Fier este viztat de 40.000 de oameni, dar în perioada de înflorire a lalelei sunt în jur de 8000 de vizitatori, a precizat directorul parcului.

„Crește doar pe versantul sudic al Ciucarului Mare, accesul este doar de pe fluviul Dunărea, nu se poate vedea decât de pe fluviul Dunarea pe terasele unui perete vertical”, a spus Marian Jiplea.

Laleaua galbenă, o specie protejată la nivel internaţional, este monitorizată atent de specialişti, care sunt optimişti. De la an la an, spun ei, la noi apar tot mai multe exemplare are florii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce România nu poate fi apărată doar cu baze militare. Cele trei autostrăzi care au devenit esențiale...
Digi FM
Un fost pilot de Formula 1 face un apel emoționant către familia lui Michael Schumacher: "Indiferent de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Camila Cabello s-a despărțit de iubitul miliardar, dar nu stă să plângă. A ajuns în Grecia, la plajă, și a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sebastian Stan a devenit tată. Annabelle Wallis, iubita actorului originar din Constanța, a născut primul...
Adevarul
Orașul european superb de care mulți turiști nu au auzit. Are aproape 900 de ani de istorie, străduțe de...
Newsweek
Pensiile ar urma să crească la 1 ianuarie cu 6-8%. Ce bani în plus ar putea primi pensionarii?
Digi FM
Fiul mai puțin cunoscut al lui Jon Bon Jovi calcă pe urmele tatălui său, dar spune pas celebrității: „Îți...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un „intrus” de mărimea planetei Pluto a provocat haos în jurul lui Neptun. Semne ale unui cataclism...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Christina Applegate a revenit acasă, după patru luni în spital. Primele informații despre actriță
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”