Biziday. Rumegușul, transformat în carburant

Data publicării:
rumegus

O echipă de cercetători din Belgia a reușit să scoată carburant din resturile de lemn. Totul cu ajutorul chimiei. În laboratorul din Bruxelles, aceștia au transformat rumegușul cu ajutorul unor substanțe chimice în benzină.

Vom adăuga lemn în reactor și apoi vom avea nevoie de un catalizator, mai exact de un material specific care va face toate reacțiile chimice în lemn și va depolimeriza lignina în susbstanță chimică. Apoi, nu în ultimul rând, vom avea nevoie și de un solvent pentru a extrage lignina din materialul solid”, a spus Sander Van Den Bosch, cercetător belgian.

Belgienii spun că întreg procesul ajută, de fapt, la transformarea celulozei din rumeguș în benzină distilată complet. Carburantul produs ar putea alimenta o mașină, însă cercetători belgieni spun că pe termen mediu și lung ar fi mult mai bine dacă ar fi folosit pe post de aditiv în petrol, căci ar ajuta la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Obținem o stuctură identică cu cea a țițeiului, deci avem un carburant foarte interesant care poate fi folosit imediat, însă credem că este mai bine să fie folosit pe post de aditiv, pentru că pe termen scurt vor fi targeturi de la Uniunea Europeană și diferitele guverne... Deci ar fi mai bine să adăugăm niște procente, mici procente - cinci la sută sau ceva de genul - în benzină”, spune Aron Deneyer, cercetător belgian.

Cercetătorii belgieni vor să patenteze invenția și caută parteneri pentru a-și putea intensifica cercetările.

O descoperire similară a fost făcut de curând și de o cercetătoare româncă. Lăcrămioara Șenilă a transformat rumegușul în bioetanol, o substanță care poate fi utilizată ulterior ca și carburant. La cercetare a lucrat mai bine de şase ani, iar la final a primit două brevete pentru această descoperire. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...