Vreme instabilă în ţară până vineri

Data publicării:
femeie nori

La noapte va ploua local în Oltenia, pe spaţii mici în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania şi doar izolat în restul ţării. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperaturile minime se vor încadra între 8 şi 19 grade.

Mâine vremea rămâne instabilă în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte. Aversele cu tunete, fulgere şi vânt vor fi mai frecvente în a doua parte a zilei, când se vor strânge şi cantităţi de apă mai însemnate. În restul ţării, astfel de fenomene vor apărea pe spaţii mici, seara. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 29 de grade.

Miercuri, joi şi vineri în ţară

În zilele următoare atmosfera se va menţine în general instabilă. Miercuri ploile se vor semnala în mare parte din ţară şi vor fi abundente mai ales la munte. Joi aversele se mută în estul ţării, iar vineri mai rămân doar prin sud-est şi la munte, acolo unde şi vântul va fi alert. Cu toate acestea, temperaturile vor creşte de la o zi la alta. Prin urmare, vineri vremea va deveni călduroasă în regiunile vestice, unde se vor atinge 32 de grade.

În Bucureşti, la noapte norii se mai răresc, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla cel mult moderat, iar spre dimineaţă, temperatura aerului se va situa în jurul valorii de 16 grade.

În Bucureşti, mâine, vremea va fi plăcută în cea mai mare parte a zilei. Dar, spre seară, şi aici sunt aşteptate ploi de scurtă durată şi fenomene electrice. Termometrele vor indica până la 27 de grade, iar presiunea aerului se va menţine scăzută, chiar dacă va creşte uşor.

Miercuri, joi şi vineri în Capitală

Nici bucureştenii nu scapă de vremea capricioasă. În zilele următoare, îndeosebi spre seară, sunt anunţate averse. În aceste condiţii, temperaturile se menţin uşor mai scăzute decât cele normale în această perioadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri