Altădată un simbol al zonei, Lacul Ciucaș este acum plin de gunoaie

Data publicării:
lac

Turiştii care vin de zeci de ani în Tuşnad privesc acum cu durere spre lacul Ciucaş. Îşi amintesc cu nostalgie de vremurile în care lacul era centrul turistic al zonei:

- Totdeauna era plin, era plin, frumos, lumea se distra...
- Peturi mai sunt, uitaţi, la colţ, în partea aia, acolo, păcat că nu e nimeni să le ia.
- Cam părăsit, cam vechi şi lăsat în paragină.

În anii buni, chiar şi în zilele cu ploaie, restaurantul şi terasele de pe Lacul Ciucaş erau pline de oameni care se bucrau de aerul proaspăt şi de priveliştea minunată. Astăzi, doar gunoaiele mai tronează pe luciul apei, iar turiştii care vin să vadă lacul se întorc dezamagiţi.

Acum mai bine de doi ani, firma care deţinea lacul a dat faliment, iar complexul turistic de pe malul apei a fost preluat de banca de la care patronul luase credit.

În acest moment, instituția bancară care deţine complexul de pe lac este în negocieri cu o companie care vrea să cumpere întreg ansamblul și să îl reintroducă în circuitul turistic.

Autorităţile locale au deschis în zonă un centru wellness. Ar fi vrut şi ele să cumpere lacul, dar nu au mai avut bani.

Santa Robert, administrator Centru Wellness Tuşnad Băi: Suma vehiculată este undeva pe la 500-600 de mii de euro.
Reporter: Amenajarea lacului ar fi reprezentat un plus pentru acest complex?
Santa Robert: Da cum să nu? Fiind şi un restaurant afară. Cândva aici a fost tot centrul oraşului.

Pentru că lacul este proprietate privată, primăria nu poate face ecologizarea zonei. Acţionarii firmei care a deţinut lacul Ciucaş şi restaurantul de pe promenadă nu au putut fi contactaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri