Nou seism în Galați, unul dintre cele mai puternice de până acum

Data publicării:
seismografe - captura digi24-2

Un nou cutremur s-a produs în zona Izvoarele din județul Galați. A avut magnitudinea 3,9 pe Richter, iar epicentrul a fost foarte aproape de orașul Galați. Seismul a fost urmat de o replică de 2,5 pe Richter. Este al 24-lea cutremur produs în zonă în ultimele două săptămâni.

Cutremurul de vineri s-a produs la o adâncime de 10 kilometri și a egalat intensitatea celui mai puternic seism înregistrat până acum în regiune.

E posibil ca aceste seisme de peste 3,5 să fie urmate de mici replici, de peste 2,5 pe Richter.

Oamenii au ieșit imediat în stradă.

Se repetă scenariul din zilele precedente, mai mult sau mai puțin. E o descărcare eşalonată, să-i spun aşa, a energiei tectonice. E mai mult decât am bănuit noi”, a declarat, la Digi24, Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național pentru Fizica Pământului.

„Cauza, în mod general, o cunoaştem. E vorba de o energie tectonică acumulată în zonă, care în momentul de faţă se descarcă”, a adăugat Mircea Radulian.

O nouă echipă de seismologi a montat echipamente în satul Izvoarele din Galaţi, în încercarea de a stabili cauzele celor peste 22 de seisme din ultimele două săptămâni.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri