Programul „Reciclezi și câștigi”. Bucureștenii pot schimba electronicele vechi pe unele noi

Data publicării:
reciclare

Pentru fiecare dispozitiv predat, proprietarii primesc puncte, care pot fi schimbate pe aparate noi. Totul sună perfect până aici, însă prima dificultate ar fi că, pentru un aparat foto de 300 de puncte, trebuie reciclate, de exemplu, şase laptopuri, şapte maşini de spălat vase sau 30 de kilograme de baterii. 

Cei care aduc aparate vechi la ecobancă sunt recompensaţi cu un număr de puncte. 50, de exemplu, în cazul unui laptop. Cetăţenii vor trece aceste puncte pe un carnet special, iar cu ele îşi pot cumpăra noi dispozitive, de la magazinele participante. Pentru o cameră foto este nevoie de 300 de puncte, iar pentru un frigider de 1300 de puncte.

Primele trei rulote destinate colectării deşeurilor au fost amplasate pentru o zi în Parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle. Centrele vor fi mutate apoi în Piaţa Victoriei, Piaţa Constituţiei şi lîngă Primăria Municipiului Bucuresti. Iniţiatorii proiectului şi-au propus să amenajeze 20 de asemenea centre în capitală.

Mai mult de jumătate dintre locuitorii Capitalei aruncă la gunoi frigidere vechi, televizoare, baterii şi chiar computere. Adică tot atâtea surse de poluare pentru mediul înconjurător, care s-ar putea transforma în materiale reciclabile. Totul însă depinde numai de implicarea cetăţenilor.

Odată aparatele vechi depuse la ecobancă, bucureştenii vor putea să urmărească pe internet traseul deşeurilor până la punctul de reciclare. „Codul care este generat în momentul în care se predă deşeul conţine un cod unic de identificare”, spune Braşoveanu Constantin, consultant tehnic.

Autorităţile Capitalei sunt hotărâte să nu mai ierte pe nimeni care aruncă la întâmplare asemenea deşeuri. Amenda atinge 1.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri