Senat: Taximetria neautorizată va fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 5.000 de lei

Data publicării:
taxi 1

Proiectul, care pentru a intra în vigoare trebuie adoptat de Camera Deputaţilor şi promulgat de preşedinte, completează Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi stabileşte amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru taximetria neautorizată, scrie Mediafax.

Legea 38/2003 prevede că "transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se pot executa numai de transportatori autorizaţi", însă nu conţine sancţiuni concrete pentru încălcarea acestei prevederi.

Guvernul arată, în expunerea de motive a proiectului adoptat miercuri de Senat, că în ultima perioadă se constată existenţa unor practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât şi transportul judeţean de persoane, aceste practici ilicite determinând efecte negative asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât şi aupra siguranţei circulaţiei."De asemenea, aceste practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor pune în dificultate asigurarea unui mediu concurenţial corect pe piaţa transportului rutier de persoane", menţionează, de asemenea, Executivul. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri