Trupele speciale ale Jandarmeriei, oamenii fără chip care îi păzesc pe demnitarii străini în România

Data publicării:
trupe speciale jandarmerie 1

Antrenamentul brigăzii speciale începe la peste 1.300 de metri altitudine. Luptătorii sar rând pe rând din elicopter, în formaţie de luptă.

Misiunea brigăzii speciale este să aterizeze deasupra unui obiectiv care trebuie atacat.

Înainte de începerea exerciţiului, fiecare jandarm primeşte instrucţiuni clare.

Iar după, se face bilanţul. Brigada specială a jandarmilor trebuie să facă faţă oricând, oricărei însărcinări.

Acoperim misiuni de protecție demnitari, delegații oficiale. Nu există misiune ușoară. Misiunea devine ușoară când s-a terminat și totul este ok”, spune Liviu Uslau, comandantul trupelor speciale.

Identitatea luptătorilor este secretă. De 13 ani, unul dintre ei păzeşte șefi de stat sosiţi în România sau luptă împotriva clanurilor de crimă organizată. A trecut prin mai multe etape de pregătire.

Nivelul de bază pregătire antiteroristă, cel de lunestit, de scafandru, de parașutist”, spune el.

Luptătorii de la Brigada Specială se pregătesc inclusiv pentru intervenţiile antiteroriste. În cazul în care li se cere, pot interveni inclusiv pentru minarea subacvatică sau intervenţii pe platforme petroliere.

Vicepreşedintele american Joe Biden sau secretarul general al NATO sunt doar câteva nume importante ale planetei care au fost păzite de aceşti luptători.

Luptătorii din brigada specială a jandarmilor sunt selecţionaţi cu atenţie. Numărul lor nu trece de 200. Doar cei mai buni ajung în această brigadă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...