Producătorii filmului „Poziţia copilului”: Declaraţia deputatului Cristea arată cum e poziţionată cultura în România

Data publicării:
Calin Peter Netzer Ada Solomon 5527415-Mediafax Foto-JOHANNES EISELE-1

 

Faptul că declaraţia vine din partea unui deputat care face parte din Comisia de Educaţie arată în ce fel este poziţionată cultura, cum este înţeles statutul artistului şi al produselor culturale în procesul de educaţie din România. Nu ne interesează ce promovează produsul cultural, ne interesează să analizăm cu ştiinţă şi fără ştiinţă în conţinut”, a declarat producătoarea filmului, Ada Solomon.

S-au scris sute de pagini despre Poziţia copilului în presa mondială, dar niciodată nu s-a făcut referire la limbaj. S-a remarcat, într-adevăr, calitatea dialogurilor, realismul de o profunzime rar întâlnită în scriitura acestui film. Ba, mai mult, s-a menţionat performanţa extraordinarei Luminiţa Gheorghiu, care a fost catalogată drept una dintre cele mai mari actriţe în acest moment pentru performanţa ei din Poziţia copilului”, a adăugat Ada Solomon.

„Poziţia deputatului PSD de Vaslui Victor Cristea, exprimată în timpul unei dezbateri referitoare la o lege prin care se reglementează Ordinul Artiştilor, reflectă, din păcate, o atitudine des întâlnită în rândul politicienilor şi instituţiilor din România, aceea că arta şi cultura, în general, trebuie controlate mai atent de către stat, şi demonstrează o profundă neînţelegere a ceea ce înseamnă actul artistic”, se menționează în comunicatul echipei de producție a filmului „Poziţia copilului”.

„Declaraţia vine şi în contextul schimbărilor din ultimii ani, în care instituţii de cultură foarte active au fost afectate de decizii politice, iar finanţările pentru proiecte culturale s-au diminuat semnificativ. Lipsa unui sprijin coerent şi pe criterii solide din partea statului se resimte în toate domeniile culturii, inclusiv în cinematografie, cel mai bun ambasador pe care l-a avut România în ultimii ani”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, filmul „Poziţia copilului” nu a fost premiat pentru că „se doreşte denigrarea poporului român şi minimalizarea activităţii în învăţământul nostru”, ci pentru merite artistice reale, la fel ca toate celelalte filme româneşti multi-premiate în ultimii ani. Astfel, „retorica unei conspiraţii mondiale ar fi putut fi ignorată dacă nu ar fi fost expusă de un deputat al României cu putere de decizie în Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport”.

Ieri, deputatul PSD de Vaslui Victor Cristea s-a declarat indignat că statul a finanţat filmul „Poziția copilului”, care, în opinia sa, nu face decât să denigreze învăţământul românesc. De la tribuna Parlamentului, deputatul s-a arătat stupefiat că un astfel de film a fost premiat, deşi, în opinia lui, este plin cu cuvinte urâte. „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a primit anul acesta „Ursul de aur” pentru cel mai bun film la Festivalul Internaţional de la Berlin.

Ulterior, deputatul a spus într-o intervenție telefonică în emisiunea "Jurnalul de seară" că declarația de astăzi nu a urmărit să impună cenzura unor oameni de artă. El a susţinut că doar a vrut să își exprime opinia proprie, adăugând că trebuia să prezinte poziția sa într-o altă manieră. În acest context, deputatul și-a cerut scuze tuturor celor care au contribuit la producția filmului "Poziția copilului".

„Poziţia copilului” este primul lungmetraj românesc premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi a fost desemnat să reprezinte România la Oscar pentru cel mai bun film străin în 2014. Filmul a avut un traseu spectaculos în cinematografele din România, menţinându-se pe primele poziţii în box office-ul autohton. Până în prezent, a avut peste 115.500 de spectatori la cinema şi încasări de circa 1,25 miloane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...