Varujan Vosganian, propus de Uniunea Scriitorilor din Armenia pentru premiul Nobel pentru literatură

Data publicării:
varujan vosganian mediafax

De asemenea, în 2014, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Varujan Vosganian, alături de Mircea Cărtărescu, Nicolae Breban şi Norman Manea, pentru premiul Nobel pentru literatură, scrie Mediafax.

Totodată, fragmente din romanul "Cartea şoaptelor", de Varujan Vosganian, traduse în 20 de limbi străine, vor fi citite în diverse oraşe din întreaga lume, pentru omagierea victimelor genocidului armean.

Pe 21 aprilie, Festivalul Internaţional de Literatură de la Berlin şi Lepsiushaus Postdam vor organiza o Zi mondială a lecturii, pentru omagierea victimelor genocidului armean care a avut loc cu un secol în urmă (zi comemorată de aceştia în data de 24 aprilie) în Imperiul Otoman.

Iniţiativa este susţinută de sute de oameni de cultură din întreaga lume, printre care Herta Müller, Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Noam Chomsky, John M. Coetzee, David Grossman, Elfriede Jelinek, Norman Manea, Bernard Noel, Michael Ondaatje, Elif Shafak şi mulţi alţii, informează un comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita