BUSINESS CLUB. Guvernul ţine banii la saltea

Data publicării:
bani ponta FB

Veniturile pe bugetul consolidat au crescut cu aproape 10% în timp ce cheltuielile au fost ţinute la un plus de 3%. Pe principalele categorii de venituri avem creşteri solide. Însă la TVA şi accize ritmul încetineşte.

În medie, creşterea veniturilor din principalele taxe este de 7,6% în primele şapte luni, mai jos decât era în precedentele luni, când procentul era la nouă sau aproape de el. Însă evident că am avut între timp scăderea TVA la alimente la 9% şi veniturile au fost afectate.

Însă sunt câteva lucruri interesante. Dacă privim doar încasările din TVA în iulie, deci după reducere, acestea sunt în urcare cu 1%. E departe de ritmul pe care l-am avut în trimestrul doi de aproape 16%, dar ne arată izolat doar această lună că efectul reducerii TVA a fost anulat ca impact asupra veniturilor bugetare. A fost anulat de consum mai mare şi poate de reducerea evaziunii.

Veniturile sunt mai mari, cheltuielile sunt tinute strâns, şi iese excedentul mare. Acum lucrurile pot fi totuşi înşelătoare. Pentru că e posibil ca excedentul sa fie păstrat sus cu frână pe cheltuieli pentru ca guvernul să-ţi poată justifica măsurile. Adică să aibă cifre cu care să demonstreze că are bani. Şi apoi să se dea drumul la bani mai târziu, ceea ce ar putea să dea o distribuţie dezechilibrată a banilor pe parcursul anului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri