Liderii germani îi cer viitorului premier britanic să anunţe rapid când va lansa procedurile de ieşire din UE

Data publicării:
brexit 1

Foto: Gulliver/GettyImages

Sarcina noului premier (…) va fi să clarifice întrebarea privind ce fel de relaţie vrea să construiască Marea Britanie cu Uniunea Europeană”, a spus cancelarul Angela Merkel într-o conferinţă de presă.

Ministrul său de finanţe, Wolfgang Schaeuble, a precizat că este nevoie de claritate pentru a limita incertitudinea după alegerea şocantă a Marii Britanii de a ieşi din blocul comunitar, care a zguduit UE şi a făcut să regreseze decenii de integrare europeană.

Declaraţiile liderilor germani vin după ce un aliat al lui May, Chris Grayling, a respins marţi speranţele că numirea rapidă a noului premier va accelera procesul de ieşire din UE.

Grayling, preşedintele Camerei Comunelor, a declarat că nu este nicio grabă în a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, ce va lansa oficial procesul de separare.

„Cred că Articolul 50 ar trebui activat atunci când suntem pregătiţi. Cel mai impotant lucru acum este să facem ce este în interesul nostru naţional”, a declarat Grayling pentru Sky News.

„Ne pregătim pentru negociere, decidem ce fel de relaţie vrem să negociem şi apoi vom merge înainte şi vom activa Articolul 50. O vom face cum trebuie, o vom face când suntem pregătiţi”, a adăugat el.

May, în vârstă de 59 de ani, îl va înlocui miercuri pe David Cameron, care a demisionat după ce majoritatea britanicilor i-au respins recomandările de a vota pentru rămânerea în UE.

La sosirea şi la plecarea de la ultima şedinţă de cabinet prezidată de Cameron, marţi, ea le-a făcut cu mâna jurnaliştilor, dar nu a făcut declaraţii.

Ei îi va reveni sarcina enormă de a ghida Londra prin hăţişul de legi UE, acumulate în ultimele peste patru decenii, şi să negocieze noii termeni comerciali, limitând în acelaşi timp potenţialele efecte negative asupra economiei.

Lira sterlină s-a apreciat marţi cu 1,2% faţă de dolari, ajungând la circa 1,31, după ce noul premier a fost numit cu câteva săptămâni mai devreme decât era aşteptat.

Rămâne, însă, cu peste 12% sub nivelul de 1,5 dolari pe care l-a atins în noaptea referendumului din 23 iunie. Această situaţie reflectă temerile că Brexit va afecta comerţul, investiţiile şi creşterea economică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...