Istoricul Neagu Djuvara: Criza refugiaţilor, comparabilă cu invadarea Imperiului Roman

Data publicării:
neagu djuvara

Poate Europa absorbi noua populaţie, cea a miilor de refugiaţi care se îndreaptă spre inima continentului? Este întrebarea pe care o lansează istoricul Neagu Djuvara, într-un dialog cu Luca Niculescu, la Digi24.

„Nu sunt indo-europeni, sunt deci o etnie foarte deosebită, ceea ce ne apropie de problema din sfârşitul Imperiului Roman, când a fost invadat de populaţii din Africa, Asia. Trăim un lucru ca acum 2000 de ani, a invaziei Europei, care de bine, de rău, se cam unificase”, spune istoricul Neagu Djuvara.

Găsirea unei soluţii prin care să fie oprit valul de imigranţi, considerat cel mai mare din timpurile moderne, nu va fi o misiune uşoară.

„Nu există formulă. Se va găsi, fiindcă totdeauna istoria găseşte soluţii, dar ele pot fi şi dramatice. Anume să se schimbe profilul Europei În mod foarte sensibil. Când avem mase, milioane de turci, algerieni, de nişte naţii foarte diferite de europenii noştri, se pot întâmpla fenomene de refuz”, spune Neagu Djuvara.

Marele istoric comentează şi exodul românilor din ultimii 25 de ani.

„Românul, timp de veacuri, răspundea formulei Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în ţara mea. Or, în mod extraordinar, într-o singură generație, generația copiilor mei, ca să spun aşa, au descoperit că e mai bine în altă parte. Dar asta e o preschimbare a mentalului colectiv. Noi, timp de veacuri, am fost stabili pe colțul ăsta, arcul carpatic şi Marea Neagră, şi Dunărea. Suntem nemișcați de 5.000 de ani și acum ne plimbăm în lumea întreagă și avem dorința de a ne stabili în altă parte”, explică istoricul.

Neagu Djuvara este unul dintre românii care ştiu din propria sa experienţă ce înseamnă exilul. El însuşi a trăit departe de România mai bine de 40 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul uriaş pe care îl are Laura Codruța Kovesi la Parchetul European. Românca a recunoscut câţi bani...
Digi FM
Ce face Ion Lăceanu la 90 de ani. "Omul-orchestră" s-a mutat acum cinci ani la un azil, după moartea soției...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Isabel, prima soție a lui Julio Iglesias, la 76 de ani proaspăt împliniți: "Copiii noștri ne-au...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
S-au îndrăgostit pe platoul de filmare, iar azi au o familie superbă. Kirsten Dunst și Jesse Plemons, din nou...
Adevarul
Bărbatul din Oradea care l-a plimbat pe Călin Georgescu cu Jaguarul, ultimatum pentru autorități. „Vă arestăm...
Newsweek
Pensii militare: Ministrul Miruță anunță că vârsta de pensionare nu crește. Documentele oficiale îl contrazic
Digi FM
Casa „Barbie” din Marea Britanie se vinde cu 725.000 de lire sterline. Locuința unde până și robinetele sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
A ridicat o scândură din podea și a rămas fără cuvinte. Sub casa pe care o renova o aștepta o comoară din 1921
Digi Animal World
Reacția unei femei când un străin i-a oferit 200.000 de dolari pentru câinele ei: „Mulți dintre voi nu...
Film Now
John Goodman, despre gestul generos făcut de Bruce Willis la începutul carierei: „A avut grijă de mine. Îl...
UTV
Valerie Lungu și Alex Gîlcă au publicat primele imagini de la cununia civilă. Ținuta influenceriței ar fi...